Jose Armando vs. Flapjack

Ca om normal ce sunt, nu mă uit, evident, la acasătv. De fapt, nu mă uit prea mult acasă la tv oricum. Nu. Mă uit la desene animate. Pentru că-s supraîncărcat de Bear Grills, Mythbastări şi telenovele. Mă uit pe Cartoon Network. La Batman. La Ben10. La orice nu spala creier. Dar se găseşte câte un păcălici care să mă ia la întrebări: "bine mă că eşti tu sculos, şi nu eşti în pas cu ce se urmăreşte; cum vine asta?".

Să ne amintim de Marimar. Sau de eternul Jose Armando. Aiurea e cum fimeile îs extrem de bune în telenovele, dar nu plâng. Doar bărbaţii plâng.
"ay, Giusepe... te iubesc fin, dar te-am înşelat con Miguel. Şi soy embarasada"...
"Por que Maria? Por que? sob-sob-sob..."
Giusepe îşi dă glonţ. Mamele, mătuşile şi bunicile voastre băşinoase, nu au ceva mai bun de făcut la menopauză decât să se certe cu televizorul. Ce mârlănie. Şi vă explică căcat fin, cum a păţit ăla ce morţi a păţit, şi cu lacrimi în ochi îţi explică ce durere pe ele. Marş mă rablelor, cu mariachi voşti cu tot. Nu-s aşa bune hispanicile. Că au pizda maro. Da' alea din telenovele, îs futabile cu spume.
Şi românaşul nostru prost, face şi el telenovele. Că noi suntem un popor cu datini şi tradiţie, originali şi mizantropi. Sărbătorile noastre-s miez... ca Halloweenul sau VelăntainsGhei. Mărţişorul e de la americani, dă-l dracu'. Şi avem telenovele. Da' nu poate fi ceva autentic. Cu Ion şi Ileana, cum se fut în păpuşoi. Nu. E clar o brambureală cu ţigani, cu indieni, cu arabi, cu Cabral cu italieni. Cam ca alea cu fraţii Jonas sau wanna-be sitcomurile de pe canalele pentru copii. Tare-s curios dacă indienii fac seriale cu noi. Şi dacă da, se spală pe dinţi cu apa din Gange după ce vecinul s-a pişat mai devreme mai sus?

Evident, voi nu înţelegeţi superputerile. Adică să fim serioşi... câţi din voi puteţi ridica pătrăţele roz succesiv, ca scară autosusţinută, cu puterea minţii? Câţi aveţi prietenă o balenă vorbitoare sau un bolovan bucătar care ştie doar două silabe? Nici unul!
Şi Ben e băiat deştept. Vară-sa e deşteaptă. Că nu e ca restu' de reduse mintal, personaje pozitive feminine. Ca Scufiţa Roş care încearcă să evite replici de genul: "dacă se prinde bunica că m-am futat cu vârcolacu'?". Nu. Gwen e hotărâtă. Ea ştie că Vilgax nu are coae, şi-l părădeşte peste mufă cu raze roz. Nu-i aşa preocupată de scamele din buric, de mere-pere-în-panere şi de lupi monştri vorbitori. Se cacă în ei. Primul lup vorbitor care-i calcă peluza, se suge de cur.

Erau frumoase filmele făcute pe vremea ceauşistă, cu muncitori, macarale şi uzine. Cum lucrau ei socialist şi-şi mâncau sandvich-ul cu salam cu soia. Veneau străinezii, admirau, cumpărau. Acuma vin, se miră, scuipă. Ca tiganul.
Aş vrea să văd un re-make după Liceenii. Dar cu aceeaşi distribuţie, Bănică-dansez-pentru-mă-ta, Oana Strâmbu... Ar fi hazliu.