Alki, un admirator al artei fine. Şi căcat

Io cre'ca e o conspiraţie mondială când e vorba de artă. Să vă explic. Am văzut asta de prin generală, poate chiar de mai devreme. Învăţătoarea mea era de o retardare fenomenală, la fel ca majoritatea profilor pe care i-am avut până prin liceu. Aşa că prin clasa a doua, ne-a adus o bezmetică, de acelaşi calibru cu Maia Morgenstern, care avea impresia că se căca artă şi că arta ţine de foame. Şi noi, la 8 ani trebuia să impletim, să ţesem, să coasem şi să ne distrugem copilăria cu gay-isme de astea. Toată lumea i se adresa cu Kity. Ditamai femeia, ţicnită, matahală, cu apelativ de puţică. Kity. Clar că era dusă. Eu o s-o numesc de acum Fascista Pensulei.
Şi Fascista Pensulei era, în caz că n-aţi înţeles încă, destul de şocată. Tind să cred că, dacă avea destulă promovare, ajungea LaDy CaCa a artei. Odată ne-a pus să luăm baloane, să le umflăm, să le dăm cu lac, sclipici, paiete, nasturi, flori uscate, să le agăţăm pe o ramă cu pânză neagră, să le numim sculpturi neo-abstracte şi să admirăm cât e de dobitoacă. Altă dată ne-a zis să luam o ramă de 70 pe 40, să punem pânză neagră pe ea, să i-o dăm să deseneze şi să coasem în relief ce ne-a desenat ea. În rest, când la desen chiar făceam desen, venea cu un cuvant. De acolo trebuia să dezvolte fiecare. Franzelă. Desenaţi franzele. Mâini. Desenaţi mâini. Flori cu fluturi. Desenaţi flori cu fluturi. Apoi, la sfârşit de semestru, desenaţi flori cu petale de franzele din care ies mâini ce masturbează fluturi. Aşa a decurs fiecare oră de artă plastică cu Fascista Pensulei, timp de vreo 6 ani. În tot timpul ăsta, chiar şi acum, când s-au scurs ani buni, n-am înţeles arta sau noţiunea ei de artă. Poate dacă nu era ea, acum ardeam cu pulover, eşarfă de mătase şi lulea, ca Hugh Heffner, în toate ghenele în care este un tablou şi se auto-intitulează galerii.

Însă nu o să înţeleg niciodată pe deplin arta. Nimeni nu cred că o înţelege, pe ea sau scopul ei, dacă are unul. Nici măcar artiştii. Nimeni nu ştie ce e arta de fapt, unde începe şi unde se termină, care e standardul ca ceva sa devină artă şi unde se termină excentricul şi începe penibilul. Era şi documentarul ăla pe HBO, Lumea văzută de Ion B. Un moş boschetar care făcea desen cu colaj, folosind decupaje din reviste de la ghenă. Aici nu-s io lămurit. Că daca io dau cu căcat pe o pânză, e artă sau sunt prea beat? Şi trebuie doar să continui să dau cu căcat pe pânză până vine un idiot mai mare ca mine, priveşte, admiră şi zice pe sub mustată "Genial domnu' Alki, genial!". De aia mi se pare arta, o chestie de snobism, in toate formele ei. Pictură, sculptură, chiar şi muzică sau televiziune. Când vrei să fii mai abstract decât abstracţii absoluţi, ratezi. Că po' să iei căcatu', să-l dai cu frişcă; da' n-o să fie tort.
Cât despre arta contemporană, e doar o chestie de snobism. Serios. Şi nu s-a născut ăla care să mă contrazică aici, cu argument valid. Toţi futincuriştii fandosiţi merg la galerii şi belesc ochii, alături de alţi fandosiţi:
- Oau frate-coae, ce abstract este acest tablou. E invalid să spui că profunzimea lui poate fi scoasă la suprafaţă altfel.
- Desigur. Iată ce măgulitor se impune! ESTE O CAPODOPERĂ! O CAPODOPERĂ VĂ SPUN!
- Îi încununează munca de ani! Ce artist colosal!
- Acum hai să fim snobi până la capăt şi să cheltuim milioane de dolari pe un căcat de desen, pe care să-l agăţăm deasupra şemineului din yacht!

Valoarea artei aici, e nula. Suma uriaşă care o cheltuieşti pe un tablou nu reflectă decât prostia fără margini, de a plăti exorbitant pentru gunoi frumos expus.
Şi nimeni nu e în deplin consens cu arta. Sunt doar băşini supracotate. Că dacă mă duc la Socola, dau o temă de desen la toţi nebunii şi aleg top 20 desene, le semnez şi le adun într-o galerie, sub un pseudonim, o să apară, mai mult ca sigur, un grup de băşinoşi de ăştia care să critice, o să pară extraordinar de impotenţi în timp ce o să mijească ochii ca să vadă luminozitatea tablorilor şi o să arunce cu lovele-n mine ca să poată să-şi frece cucurile între ei, în timp ce agaţă o mizerie pe perete.
Ori asta, ori ăia de se numesc artişti, fac mişto de noi. "Hai frătiuc, să aruncăm cu vopsea pe un cearşaf, să-l decupăm şi înrămăm şi să vedem cum toţi hipsterii îşi dau peste tot cu părerea, cu privire la pula mea şi cum ejaculez eu colorat, să creadă toţi că de acolo vine Taste the Rainbow." Un fel de capcană pentru aurolaci cu prea multe fumuri în cap. Sau artiştii care sunt beţivi şi drogalăi şi "crează" când sunt rupţi. De ce? Ca să râdă a doua zi că a fost aşa de spart încăt a desenat cu cotu'?

Dar poate-s io prea ignorant. Wait for it...
NOT!

Ideea e că Picasso face contorsionism de râs în sicriu, de fraieri cu nasu' pe sus, melteni care cred că ştiu ce a vrut el să reprezinte când a desenat pizde cu 3 ochi ovali şi o singură ţâţă. Asta a vrut mă să deseneze! Era imbuibat de vodka şi dăduse o muie la urâte. Nici o filosofie aici. Doar pizde cu 3 ochi şi o ţâţă.

Ah da, şi să mă baleg pe pieptu' lu' Ciotoi şi Junkboxu' lu' Smiley.