Pages

Care-i faza cu 8 martie?

Serios, care-i faza?
Am înțeles flori, ciocolată, inimioare, ursuleți. Pentru cei de peste paișpe ani, sex anal, o sticlă de vin sau cel puțin o beregată într-un veceu de crâșmă. Ceea ce e ok. Dar se nasc două confuzii, și delimitarea lor e drastică.

În primul rând, dacă ai un gram de respect pentru vita cu care-ți toci nervi și zilele, sau dacă, prin ceva intervenție divină nu e tocmai o vită și chiar ai cu cine-ți împărți delicat zilele, ei bine, nu ai nevoie de un pretext să îi cumperi flori, masa în oraș, vin scump sau limbi în pizdă. Pur și simplu o faci, pentru că e miercuri, e soare, ți-a plăcut cum ți-a zâmbit ieri sau nu crezi că mai ești destul de tânăr, crai, sculos și în vână ca să-ți găsești altă primată dispusă să râdă când te băși, să n-o intereseze când îți verși bere pe tricou sau să te dea deoparte de pe ea când îți pute gura a bocanci dimineața.
Trebuie să recunoaștem că avem nevoie de acest tip de apreciere, în societatea în care trăim. Că poate și nasoala cu care trăiești are sentimente, și nu e doar o halcă de carne, cu o gaură umedă și caldă care tre' să fie mereu pregătită pentru cucu tău. Sau poate nu. Sau dacă da, cui pasă?

Dar de ce flori? Asta mă roade pe mine. Din toate lucrurile de pe lume, de ce flori? Și mai ales, de unde a venit ideea asta cu flori? Când și cine a înfăptuit asemenea oroare, subjugând fără voie, toți urmașii săi de parte bărbătească de pe lume? De ce să ucizi o floare, și să o dăruiești? Ce spune asta despre noi? Că ne place să ne dăruim mortăciuni? Ce neam de bolnavi mintal, obsedați de sacrificii și moarte suntem, că nu ne putem abține din a nu ucide chestii și a ni le da reciproc ca semn de recunoștință?

Dar e destul de logic. Florile simbolizează vaginuri. Cum așa, întrebați? Ei bine, simplu!
La fel de veche ca treaba cu florile e treaba cu nunțile. Mereu la nunți sunt flori. Fie că mireasa le avea pe cap, ca în cazul vikingilor, fie că le poartă în mână când primește orez în muie la ieșirea din biserică, cum se poartă la americani, mireasa are flori.
Florile au fost mereu dăruite de bărbați, femeilor cărora sperau să le vadă vaginul, poate chiar să-l atingă. Femeile n-au înțeles asta, doar s-au entuziasmat pe moment, și în timp ce miroseau din buruiană, băieții le îndesau mâini și puli pe sub poale. De atunci, probabil din paleolitic, că acolo mergeau chestiile foarte bine, femeile au văzut cuvenit să primească flori de la purtătorii de cuc, în perspectiva de a ignora îndoparea lor cu falusuri.

Cât despre nuntă, buchetul simbolizează mult prețuita feciorie. Himenul. Pielița aia blestemată care nu ne lasă să futem cum trebuie. Care i-o iei femeii. Dar nu poți să îi iei femeii ceva, pentru că femeile niciodată nu vor să iasă în pierdere, sau măcar să simtă că pierd ceva.
La nuntă, femeia ține în mână pizda. Da, simplu. Pentru că o să arunce pizda. Și la figurat, și la propriu. Oricine știe că după o bucată de relație serioasa, sau cum spun unii, căsătorie, fututu' nu mai e futut. Cine e căsătorit poate să confirme. Mai știi coae, când îți făcea muia aia muie de-ți intra cearșafu' în cur? S-a dus. Și fă, tu sigur știi când te lingea bolovanu' ăla a tău în pizdă, de lucea așa tare că te puteai farda în ea? Ehe, s-a dus!
Pentru că relația nu mai aduce beneficiile fututului ăla fain. Nevastă-ta, la nuntă, o să arunce buchetul. O să-și arunce pizda. Tu n-o să mai ai parte de ea. Iar amorțita care o prinde, se mărită următoarea. E cât se poate de logic. Cine pula mea n-ar vrea o femeie cu două pizde?

E o ipocrizie la nivel înalt. Pe lângă că e super-trist. La fel cum pizda se bate de vremuri, se face ca o gușă de curcan bătrân, și fuți în ea ca-ntr-un dovleac încălzit la microunde, se ofilesc și florile, se strică și se împut, apoi se usucă și mor. Așa e și cu pizda. Se împute și moare...


Ah, și dacă aveți idei de chestii de hatereală, comentarii aici sau mail aici.

2 comments:

  1. Ce sa zic, pare cam adevarat. Aia cu stricatul la final m-a deprimat, dar m-am inseninat lrmemorasnd faza cu fardatul in pizda lustruita. Ai dat-o original!

    ReplyDelete
  2. salut! o floare daruita, o pizda gaurita! tofoi

    ReplyDelete

Poţi comenta şi cu contul Google+!
Dacă nu ai cont Google, selectează Name/URL, introdu nick-ul şi adresa de mail sau website-ul, scrie comentariul şi apasă cu încredere pe Publish!