Pages

Ghid Anti-Turistic

Vatra Dornei, oraş mizer şi plin de bube. Nu veniţi aici. Pe bune. Până şi io plec. Aici dacă vii, localnicii o să spună în sinea lor că ei ţin la tradiţie, că fac totul ca străbunicii, mănâncă cu lingură de lemn şi se şterg la cur cu brusturi după ce se cacă în buda din fundu' curţii. Îs proşti. Şi totuşi tratează turiştii ca pe nişte inferiori, gândindu-se că ăştia vin de la asfalt, zgomot şi trafic, de la urbanism şi subculturi mondene înapoi la rădăcini. Nu vor să îmbunătăţească situaţia de câcat în care se află, să se ridice la un nou nivel, ci mai degrabă să-i tragă pe ceilalţi înapoi. Să îţi explice ei cum nu fac anestezie la găini înainte să le dea cu securea-n guşău, că usturoiul lor are mustăţi, nu E-uri, că aici prima zi oricum o dormi că e aerul tare şi tu eşti obişnuit cu praful de oraş, indiferent că ai mers 12 ore cu trenu' şi nici nu mai ştii cum te cheamă. Li se pare că impresionează când îi cheamă p'ăia de ştiu ei să cânte şi să danseze muzică populară, rânjindu-ţi jegos în timp ce-ti dau să mănânci ciorbă dorneană cu scuipat.

Şi n-ai ce face aici. Mai ales dacă e vară. E o singură stradă şi are variantă. Atât.Traversezi oraşu' în 3 minute cu maşina.Vara sunt veniţi acasă toţi crăcănaţii care s-au scăpat de la un an de facultate, arzând-o trendy şi băşinos cu copchile ne-educate de 12-16 ani care nu ştiu nimic şi îi idolatrizează, de parcă brusc, după câteva lun
i de metropolă, răsare soarele din curu' lor. Mă uimeşte cum uită unii că mai ast'vară cărau cu tac-so bălegar în căruţă şi acu' se revarsă zglobii cu mănuşi, pălărie şi eşarfă la tricou, după ce au pus odata botu' pe mâncarea de câcat din MacDonald's.
Şi prin absurd să zici că iarna ai zăpadă aici. Da' n-ai. Că e ca pula tot. Crezi că vii să chiabureşti, dar ajungi aici ca să te golească toti muiştii de patroni de hoteluri de fiecare bănuţ pentru servicii de-an pulea şi mâncare de căcat. Şi nu poţi nici să schiezi că sunt pietre, prezervative şi pahare de vin
fiert pe pârtii, excursiile la mânăstiri sunt o glumă, întreţinută de şofer care crede că îi mişto să îi asculţi 8 ore de drum aceleaşi 18 manele vechi care le are pe un amărât de CD. Avem 40 de taxiuri. În 3 din ele nu pute.

Sunt 3 localuri cu pretenţii de club. Şi oricum, oraşu' e mic, te ştie toată lumea, şi dacă eşti din altă parte, evident toţi se uită urât la tine, că nu ştiu ei a ce miroşi tu şi de unde ai cămaşă dă aia, că la Jeans&Jackets pe centru nu erau. Şi să te pună dracu' să te uiţi urât înapoi, că aia e. Pleacă dup
ă tine sticle, pahare, scaune, bocanci, furci, halebarde şi nu numai.
Plus că aici toată lumea are spate. Ai impresia că aici s-a născut mafia. Toţi pentru unu' şi unu' pentru toţi. Cel mai ciudat e ca se cheamă la intervenţii pă interval aceeaşi oameni, chiar şi la acelaşi scandal, toţi au pile şi se visează traficanţi deşi au între 13 şi 18 ani. Cine fumează spice-shop e semizeu. Se prind câte şase la un joint rulat în budă şi mă fut la cap să le pun dubstep si denebe.

Totul ajunge mai târziu aici. Când în Bucale se trecea
tendinţa eşarfelor cu model arăbesc (afgane, arafate sau cum paştele mă-sii s-or chema), toţi liceenii figuranţi şi le luau de pe la 38-uri aici. Şi asta mi-e groaza cea mai mare, ca trece hipstăreala îndată, da' aici abia începe. Plus că femeile aici îs proaste. Da' proaste grav. Când te combini cu una aici, o să te ştie toate prietenele ei, care s-ar fi combinat şi ele cu tine, pentru că eşti un bunoc şi-s de mult în limbă după tine, dar dacă vă despărţiţi, eşti un ratat misogin notoriu şi nici nu te mai salută. Nici ea, nici prietenele ei.
Şi plus de astea, ele cred că ştiu de sentimente, maturitate, agăţat, relaţii şi căcat, şi se dau importante cu orice turist semi-travestit cu
portofel gros. Dar habar n-au. Proastele.

Dar încă trăiesc în oraşul ăsta şi singura mea satisfacţie e că mă cac în el, că doar n-am buda la periferie.

33 comments:

  1. Se vede că-ți iubești orașu :))

    ReplyDelete
  2. Datorita vocabularului pe care il utilizezi te potrivesti perfect cu orasul pe care il descrii.

    ReplyDelete
  3. Esti un dobitoc anonimule. E evident ca omu nu apreciaza cenzura si se bucura de faptu ca aici poa sa scrie ce il taie capu.

    ReplyDelete
  4. Man, da' am si io o intrebare :)) "ne-educate de 12-16 ani" - de ce nu intre 12 si 17? :-" eeEee... cred ca stiu de ce, am ghIcit :D :)))

    ReplyDelete
  5. Am observat ca un Anonim m-a jignit fara drept de apel in postul anterior. Faza penibila e ca desi admite ca e un blog de cacat, cu postari la fel de cacat, cacatul naibii pe langa ca se ascunde in anonim, mai si intra periodic pe aici sa ne citeasca. Idiotule, sana chiar daca e alba, nu e lapte sa stii.

    ReplyDelete
  6. Asta n-ai mai nimerit-o .
    Orasul asta nu e deloc asa cum il descrii tu :) .
    Daca toata lumea se poarta de`n pulea cu tine nu inseamna ca orasul e nasol . Hai cu mata !

    ReplyDelete
  7. Dacă ai iesit vreodată mai departe de Iacobeni sau Candreni, ai ştii că am dreptate. N-am zis de oameni, am zis de locatie. Şi ar fi irelevant. Omu' nu sfinţeşte locul, se cacă în el şi lasă în urmă tone de gunoaie. Plus de asta, repet dragi trolli: este un buton cu X. Dă-i click pă el şi dispar.

    ReplyDelete
  8. intradevar e un oras de kkt cu lume de kkt necivilizati dar totusi plini de fite....si eu locuiesc in orasul asta si nu ma simt mandra de asta:))...dar am o obiectie nu incadra toata lumea din acest oras in descriere pt ca exista persoane chiar ok...si in plus de asta si u locuiesti aici deci sa subinteleg ca esti o persoana de toata panarama cu care nu ai ce discuta ?????? nu zic ai spus multe lucruri adevarate dar la unele mai ai de gandit ;) o sa semnez cu anonim nu pt ca mi se rupe mie de ce pareri o sa aveti voi ci pt ca e mai simplu asa;) daca o sa ai curiozitatea de a afla cine isi da cu parerea oricand poti afla aaa si inca ceva daca tot sunt asa tampite fetele din liceu de ce mama drk cand vii prin fata liceului intorci capul dupa ele?:)))) fi serios mai mediteaza asupra a ceea ce ai scris

    ReplyDelete
  9. Din nou, n-am zis că toată lumea e retardata, doar marea majoritate. Cum am scris si pe dreapta, "E mai mult decât evident că la un moment dat o să te regăseşti aici, şi nu mă scuz dacă ofensez, ba chiar îmi creşte orgoliul". Filozofic: dacă realizez că există o problemă, în jurul meu, care nu are legătură cu mine, e evident că nu sunt parte a acestei probleme, astfel, decât să caut solutii care implică încercări grave în schimbarea personalităţilor majorităţii, mai bine fac mişto.

    ReplyDelete
  10. eu nu ma ofensez dar gandestete putin intra aiki un turist din alt oras si vede blogul oare crezi ca ar mai avea vreo tragere de inima sa vina aiki???? eu nu cred....si dupa cum ai zis si asa este un oras de tot kktu daca niki turisti nu o sa mai avem pot sa zic ca ne putem considera un sat mai dezvoltat;) si sinker sunt fata si am 16 ani nu ma regasesc in descriere drrept urmare nu ma ofensez...dar ma enervat faptul ca judeci fetele de varsta mea si cu toate astea iti cam rupi capul dupa ele;)

    ReplyDelete
  11. Nu fii troll. Nu e interzis să priveşti. Şi mă doare-n pulă de turişti, da? Că i-o n-am hotel, pensiune sau telescaun să-i storc de bani. Io n-am magazine alimentare cu preţuri de staţiune unde ajungi să cumperi jumătăţi de salam. Io am blog. Şi aici fac ce vreau io. Nu înţeleg totuşi de ce se oftică unii dacă am de câştigat, când ei nu pierd nimic.

    ReplyDelete
  12. Ai avut perfecta dreptate cu fetele de 12-16 ani , nu trebuia varsta altfel , pacat ca nu accepta lucrurile astea , ar fi mai multe lucruri de zis despre ele , da nu ma risc xD

    ReplyDelete
  13. Sunt si nu sunt de acord cu tine deoarece nimeni nu se implica serios in turismul dornean, dar acest lucru nu ar trebuie sa mire pe nimeni pentru ca TURISM IN ROMANIA practic nu exista si turisti sunt tratati la fel peste tot in tara - desigur o spun la un mod general - noi nu avem infrastructura, nu avem pachete turistice, nu avem decat o frunza si ea care seamana cu un brusture si am dat numele de brand turistic :)).

    Nu sunt de acord cu tine deoarece totusi exista oameni care fac ceva cat sa iasa din tiparele comuniste in care s-au adancit - vezi pensiunea Izvoarelor sau pensiunile din jurul Dornei care si-au facut propriul brand si sunt foarte apreciate in atat de turisti romani cat si de cei straini si nu vorbesc din auzite am avut contact direct cu turistii romani si straini datorita jobului.

    Si ca sa inchei desi ai blog personal acest lucru imi confirma inca o data ca noi ca popor suntem singurii care ne facem de kkt locul de unde ne-am nascut, nu dam nici 2 bani pe tara noastra asa cum este ea si cel mai important doar noi ne uram radaciniile de roman !!

    P.S.: Si nu uit vad ca esti pe principiul sa moara capra vecinului ca no tu n-ai hotel, n-ai restaurant...

    ReplyDelete
  14. Bine ma, intelect. Cum vrei sa fiu io mare erou intr-o tara de cacat? Tu te auzi ce spui? Pai daca o tii asa, dai in extrema cealalta. Vezi D'Jihad, vezi 9/11. Acolo patriotism. Mi-e rusine ca sunt roman. Clar?

    ReplyDelete
  15. Nu stiu cum e in Vatra Dornei,n-am stat mai mult de 3 zile,dar descrierea care ai facut-o tu aici se potriveste perfect Falticeniului.
    Falticeni.
    Un oras frumos,pe vremuri.Acum un oras jegos,plin de tarani,scarbos din ce in ce mai mult.E al treilea oras din tara ca si cultura,dupa Bucuresti si Iasi,dar noi n-avem nici macar un parc mai ca lumea.Totul e lasat in paragina(vezi casa lui Sadoveanu),doar primaria e ingrijita si partea de alee din fata primariei(atunci cand ninge).Era Parcul Nada Florilor,unde este si acum un iaz,dar mai demult se putea face baie.Era o mica statiune.Am avut Foresta Falticeni(eu cel putin mergeam la meciuri),dar s-a desfiintat.In 2002 s-a infiintat Juventus Falticeni,care prin 2006 a provmovat in Divizia C,totusi era buna si o echipa acolo,macar aveai ce face.Primarul a promis ca da bani iar in 2008,echipa s-a desfiintat.Acum Falticeniul nu mai are nicio echipa de fotbal(si daca-ti vine sa crezi,aici era Foresta Falticeni...)
    Relaxare:seara,daca vrei sa iesi in oras,cea mai buna alegere e pe Faleza,dar nici acolo:dai de tigani oriunde te uiti.In jos,pe Republicii,spre Dolhasca,lumea nu prea se duce ca sunt multi,multi "bronzati".Pe 2 Graniceri ce sa vezi,un sir de buticuri deschise in totdeauna de la 8-22.00?Cica fac bazin in Falticeni,l-au inceput in 2009,nici acum nu-i gata,fac judecatorie in centrul orasului,sa vada copii de clasele 1-4,cand ies de la scoala cum sunt adusi puscariasi incatusati.Trebuia sa faca vreo 2 magazine:Kaufland si Minimax.Kaufland-ul l-au inceput in mai,trebuiau sa-l termine in noiembrie,dar nici macar materialele de constructie nu sunt aduse,iar de Minimax ce sa mai vorbesc?Nici nu l-au inceput.
    Asa zise "luminitele de Craciun",care sunt aceleasi de vreo 12 ani,stau spanzurate pe un bulevard de la un capat la altul si pe faleza,iar daca te duci seara pe Maior Ioan,acolo sa fie intuneric sa poti batut si furat fara grija,ca politia sta intinsa la soare.Parca e o zona din Bronx...
    UN ORAS DE CACAT !

    ReplyDelete
  16. Sunt mandru ca sunt dornean, ca sunt roman, ca inca mai pot sa mananca o mancare ecogica, ca inca mai pot merge pe munte si sa respir un aer curat, ca sunt oameni ca tine, ca Basescu ne conduce tara, ca peste tot orice ai vrea sa faci trebuie sa ai pile, ca daca plec in afara lumea sa se uite la portofele. :)))) Sunt mandru de tara romanesca si sunt mandru de tine mandrie mare:))

    ReplyDelete
  17. wild wild west a.k.a Falticeni:P:D

    ReplyDelete
  18. saracul...copil debil, daca toata lumea se poarta de cacat cu tine si cu mata inseamna ca voi sunteti tampiti nu orasul...a si geko ala e mai tampit ca voi:)) hahaha sunt fata bre!si normal ca ma ascund ca ma tem de animale salbatice!bleax

    ReplyDelete
  19. Opa. A revenit trollul meu preferat. Ce mai faci fa? Vad ca tot ca o retardata de messenger scrii, numa-n emoticoane si interjectii intraductibile. De ce scrii ca o retardata? Esti retardata? Macar stii sa te speli la pizda? Ca asta e mai important...

    ReplyDelete
  20. Cacat. Cum naiba sa fii mandru? Nvm -.^ Fiecare cu parerea lui.
    Oricum ori ce ai face in orasul asta afla toti libidinosii. Si ai foarte mare dreptate cu chestia cu esarfele si nu numai.

    ReplyDelete
  21. 1)pleaca frate din dorna, esti in plus
    2)geko si restu care comenteaza aiurea ce posteaza anonimii sunt niste sageti proaste care-l ling in c*r pe alki (nu toti)
    3)ar trebui sa fii si tu mandru de ceva pana nu realizezi ca traesti degeaba si respiri aerul altora

    ReplyDelete
  22. Initial, am preferat sa comentez in capul meu si sa plec. Asa... pe varfuri, nici sa nu ma simti.
    Oricum nu poate iesi nimic bun, dar am ramas scarbita la ce am putut citi in comentariile voastre.
    Prin urmare, daca lasi un comentariu referitor la un respectiv articol, ori ti se da un raspuns prin care esti injurat, ori... indiferent ce ai spune, nu ai cum sa ai dreptate. Concluzia? Nu conteaza ce incerci tu sa arati aici, deci:
    1. Iti vezi de treaba ta.
    2. Esti de acord cu ce zice Alki - daca intr-adevar are dreptate si tu i-o confirmi, no problem, dar daca tu crezi ca nu are dreptate, da' tu zici ca el ca deh... motivele pot fi multe, atunci nu esti decat un/o pupincurist/a. Fara suparare!

    Tu, Alki, nu esti prin nimic mai presus decat anonima aia care isi etaleaza prostia pe aici. Si indiferent ca am dreptate sau ca nu sunt oricine pentru tine, tot o sa-mi arati ca tu esti zeu pentru ca in fata LOR tu trebuie sa fii un ticalos! Clar.
    Pana la urma... cui, ce vrei sa demonstrezi?!

    Si sincer, daca ai ceva de spus… spune-mi pe mess. Aici deja discutia s-a transformat intr-o adevarata competitie. Cine, ce poate mai mult.

    ReplyDelete
  23. Mi-i ca ii iau IP-ul si ca ii iau adresa si asa o troznesc pe copila.. La 16 ani in loc sa inveti cum se scobeste in nas, tu esti bloggeritza? AiKi nu e loc de tine. AiKi este porno-blog, nu e voie sa citesti, iar la 24 ai mei mi-i ca daca pun mana pe tine nu te fut nu ca sa nu fac parnaie, ci pentru ca nu ai ce, ci iti mut mufa din loc.

    ReplyDelete
  24. esti bun frate=))))
    zici adevaru mai bine ca nimeni e cuv=)))
    Respect Alki!!!!=))

    -Corina-

    ReplyDelete
  25. Şi cu toate astea, e tot cum zice Lio. Aici EU sunt dumnezeu. Restu'... sicitir.

    :)

    P.S. Geko dacă chiar vrei să ştii cine e, mă uit in G-Top şi îţi spun cum o cheamă pe mă-sa, că nu e majoră ca să aibă abonament la net pe numele ei.

    P.S. 2. Sictir bă.

    ReplyDelete
  26. Deci e prea genială fătuca aia.
    Chiar crede că daca comentează ea aici e mai importantă sau că îţi vei transforma blogul în ceva fumos şi educaţional? E adevărat ca oraşul ăsta e de tot câcatul şi merita mult mai multe jigniri. Am încheiat tranzmisia.

    ReplyDelete
  27. 1. Nu e geniala, are 12 ani si e proastă.
    2. Blogul meu e ceva frumos şi mai ales educaţional.
    3. Oraşul ăsta e ca Florida. Plin de pensionari.

    ReplyDelete
  28. "Sincer, mă doare-n cur de POSTAREA ta, rea sau buna pentru ca nu ma incalzeste cu nimic. Aşa că de la tine nu astept nimic, decât să faci ca mine, adică doar ce te taie capu'."

    TE-AM PARAFRAZAT PUTIN... :)) ESTI BUN SI AI TALENT LITERAR CU CARU'. CE FACI CU EL? UNDE-L RISIPESTI?

    ReplyDelete
  29. Nu ştiu, că nu-mi dă nimeni bani pentru ce scriu. Nici trafic n-am calumea. Normal. Doar sunt in Vatra Dornei...

    ReplyDelete
  30. draga alexandru, cu respect iti spun..esti un parazit...fute`o baaa pe troollitsa aia a ta:))

    ReplyDelete
  31. Salut .. îs dornean get pe get.. da am 17 ani îl susţin pe Alki a şi încă ceva el măcar are tupeu să scrie adevărul. Mulţi ştiu să comenteze că nu are dreptate ba are.În acest oraş totul se face pe interes mă căsătoresc cu aia că are bani sau nu ştiu ce.Ca să te integrezi în trebuie sa ai următoarel caracteristici.
    1.HAINE DHĂ FIRMĂ cum ar fi D&G sau căte rahaturi
    2.SĂ AI BANI SĂ CHELTUI PE BĂUTE SCUMPE
    3.A DA ŞI SĂ AI O "REPUTAŢIE" MARE CA SĂ ŞTIE LUMEA CINE EŞTI.
    PUNCT.

    Respect EU .. nu RESPECT CENTAURI MITOLOGICI CARE VOM SCHIMBA MULTE

    ReplyDelete
  32. Hei, ma bucur ca pe Barnarel n-a ajuns rahatul tau! :-)) Subscriu si eu la cele spuse mai sus de tine, dar decat sa imprastiem cu totii rahat si sa ne caram din vagauna asta, de ce nu-l curatam? Daca nu noi, atunci cine?!.. Fizz nu o va face, parintii nostri nici atat, de vecini nu mai zic, pentru ca asta este mediul lor... Asa au crescut, asa s-au obisnuit! Nu reusesc sa vada viata altfel: statiune montana, traditii, oras curat, traditiiiiiii, nenica!! Stii, de 5 ani de cand am plecat din Dorna, ma gandesc necontenit la "ce ar merge in orasul asta", pentru ca toate dau faliment. Fara o miscare in masa, nu rezolvam nimic! Asa ca, daca reusesti sa strangi macar jumatate din populatia orasului, vin eu cu strategiile de marketing.. :-))
    A.I.

    ReplyDelete

Poţi comenta şi cu contul Google+!
Dacă nu ai cont Google, selectează Name/URL, introdu nick-ul şi adresa de mail sau website-ul, scrie comentariul şi apasă cu încredere pe Publish!