Extraordinarele aventuri ale Vampirului (sau cum ar fi trebuit să arate Twilight) Vol. 1

Se crăpa de ziuă. Cocoşul cucurigii prelung. Nu contează. 12 ore mai târziu se crăpa de noapte. Uşa se deschisese cu un scarţâit prelung. Din fundul camerei curgea pâcla. De tutun. O voce răguşită exclamă:
- LoL coae... avem raid în două ore!
- cîhîhh-hhh-cîîî, răspunse o voce pe Team-Speak.
- Nuşt... să văd. Oricum joc cu DK-ul şi-i dezafectez pe copaci. Hai povestim. Mue steaua.

Vampiru' se scărpină la ouă şi duse mâna la nas. Acrit se ridică din fotoliu. O pizdă dă buzz. El îi dă ignore. Că aşa merită proastele.
Fabulos, se uită în oglindă şi-şi spuse în gând: "doamneee ce bine-arăt; ărăt bine şi cu degetu'." Subconştientu' îi confirmă. Nu era ca tentativa aia oligofrenă şi palidă de Edward Curlen. Era maestuos, cu paloşul lucind, fără împlant homosexual de cristale Swarosky sub piele. Mantia-i prelungă i se târâia în urmă. Egoul i se sporea vizibil. Urma să fută haiduceşte, să fumeze groaznic şi să violeze Ulduarul.

"Tânânânî-tânânână-tânânâ-nî-nî".
- Da fă. Da. Ce să fac, prin criptă. Da. Bun. Vii tu. Îhî. Noo. Mă uit la un film şi după am raid. Cum? Vrei să te uiţi cu mine? Bine. Bun pa.
Şi nu trecu mult, până să răcnească interfonu'. Urmă un festiv lustruit de baston şi Vampiru' era gata de treabă. Nici nu ştia despre ce fusese filmul. Îi răsuna în cap doar fraza "pune bă şi mie o felie". Sicriul se închise cu un zdrăngănit groaznic. Pe Facebook îl căuta o proastă. Multe proaste îl căutau, dar şi câteva deştepte, deştepte, dar nu frumoase toate, şi deştepte şi frumoaste, dar nu futabile toate, şi deştepte şi frumoase şi futabile, dar nu disponibile toate. Ştia că oricum Facebook suge pula mai rău cum suge el sânge, Vampir fiind.

Un şoim bătu din clonţ în geamul criptei. De fapt era cablul de net al proastei ce stătea sub cripta Vampirului. La mirosul de pizza, Vampirul salivă grav. În timp ce molfăia şi işi verifica MySpace-ul, se gândea de ce e el Vampir. Nu că suge sângele altora(sau pula cum aţi vrea voi), ci pentru că îi sugeau altele pula. "Nici acu' n-am prins sabia... pizda mă-sii!".

Vampirul purcese spre club. Acolo se întâlea mereu cu Vampirul Mic. Erau numa' bine, nu erau copii fidele Botespartu. De asemenea futau ca zeii. Ca toţii zeii la un loc. Talentul lor de vampiri şi farmecul interior excepţional făceau faraoancele ude la crăpătură. Seară de seară, Vampirii îşi practicau abilitatea nestingheriţi sub privirile ciudoase ale Lycanilor. "Ce sclavi", gândiră ei, "ne fac munca mai uşoară", în timp ce băloşii bărboşi de Lycani troşcăiau pe gât Beck's Lemon ca pârţarii.
- Sunteţi bune bă. Parcă sunteţi un tablou de Picasso pierdut.
- Heh. Mulţumesc. Ştii... io-ţi sug pula dacă mă fuţi în pizdă.
- Eh las' că mai vedem noi, răspunse Vampirul Mic, încruntânduşi fruntea cu gându' la dubla muie haiducească ce avea să urmeze.

"Românii n-au talent" rula în reluare. Vampirul adormi cu plosca căscată şi telecomanda pe piept.


END OV PART UAN.


Urmează în volumele următoare:

- cine sunt Vampirii şi de ce

- maximele şi cugetările vampirilor

- tutorial scurt despre cum să înjuri ca un birjar

- câteva mărunţişuri

et caetera... et caetera...