De ce mă bucur io c-a trecut Paştele. Scurtă analogie religioasă şi chestii

Dar înainte, câteva chestii:
1. Muza mea e la datorie, implicit o să scriu iar.
2. Pe wordpress am dificultăţi cu template-ul, migraţia o să survină, dar cu întârziere. Până atunci postez în paralel.
3. Şi mai scriu într-o parte, adică aici. N-am postat încă nimic.
4. Vreau fani pe facebook. Iote pagina AICI. Daţi like, share şi aşa mai departe, pe cât posibil. Daţi şi la vecini, şi la colegii de grădiniţă, şi la omu' care vă aduce lapte.


Păi pentru că de câţiva ani buni e de câcat, cam ca orice altă sărbătoare inutilă a naţiei ăsteia de puturoşi. Dar e mai rău acum, că nici lumea n-are bani şi toţi strâng din cur două luni ca să îşi ia din piaţă două coaste nenorocite de câine... ăsta... motan... ăăă... miel. Mie nu-mi place carnea de oaie, nu mi-ai plăcut niciodată şi cu atât mai mult o urăsc pentru că ţi se îndeasă pe gât, asociată fiind cu sărbătoarea. Irelevant totuşi, în raport cu celelalte ţărănisme care se practică la noi pe la Paşte.
Cum e mizeria asta, de a amesteca orice chestie cu ceva bagatele mizerabile numite tradiţionale. Adică toată treaba cu ouăle roşii, sau cu parfumatul fetelor. Şi bineînţeles că împrumutăm şi de la străini iepuraşul care se fute-n cur cu-n papagal şi cacă ouă de ciocolată. Bă, serios? Unde scrie mă, în culegerea aia bi-milenară că tre să vopseşti ouă ca să fii izbăvit c-ai cugetat dupa 2 jumătăţi de Polar dacă ar merge sau nu s-o fuţi pe vară-ta aia cu sindrom Down şi-n căruciorul cu rotile? Mamă... ce tare! Ca şi idioţenia cu postul. Bine mă, că 6 săptămâni o arzi ca cel mai homeless vegetarian, cu fasole, cartofi, varză şi-alte buruieni, şi in 3 zile bagi în tine ca Godzilla carne de câine... ăsta... motan... ăăă... miel, din piaţă. Fain semn de smerenie! În zilele în care Iisus murea batut în cuie de-un lemn, tu îţi îndeşi fălcile ca un nesimţit, în semn de adoraţie.
Nu înţeleg, şi poate mă lămuriţi, cum se face că Iisus e trollat din ce în ce mai tare, la propriile sărbători. De Crăciun, Moş îi ia faţa, la Paşte, iepuraşul care balegă ouă. E ca şi cum, de ziua mea, iau 100 de prieteni şi rude şi îi duc într-o croazieră, şi toţi, în loc să-mi zică la mulţi ani şi merci bă că ne-ai scos în lume, o să se chicotească grozav la pipiţele care servesc cocktailuri pe punte şi o să mă ignore complet. Clar că-n următorul an o să ajung să iau telefonul şi să dau apeluri spunând "te-am sunat să-ţi zic că-i ziua mea".

Şi-apoi, ziceam că unii strâng din buci ca să îşi ia carne de câine... ăsta... motan... ăăă... miel. Sunt alţii în ţara asta, şi mai rău de atât. Pensionari cu pensii de 200 de lei, mii de orfani, veterani, revoluţionari, invalizi, canceroşi, oameni cu situaţii mai josnice şi mai depravate decât 3 sferturi din voi, care faceţi figuri că v-a luat mami Samsung Galaxy S, şi voi vroiaţi iPhone 4. Şi cu toate astea, cu nevoile şi grijile astea, hai coae să donăm pentu ca să se adune 200 de milioane de euro, să facem catedrala mântuirii neamului, că după aia, o să plouă cu aur la noi, şi la unguri cu căcat. Exact de asta avem noi nevoie. De mai multe biserici. Nu cumva să punem unu' cu cap luminat în frunte, să gestioneze banii ăia şi să luăm materiale de construcţie pentru garsoniere sau apartamente în favoarea celor defavorizaţi. Nu cumva să punem mâna să le cumpărăm alimente sau haine. Nu cumva să-i ajutăm pe ăia de le ia apa casa, să se poată muta. Nu cumva să construim autostrăzi şi să refacem calea ferată, ca sa nu faci 4 ore cu personalul un drum de 120 de kilometri. Nu. Hai să mai facem o biserică, una uriaşă, să se vadă din cer, si o să curgă nectar la robinet după aia. Ultima dată când s-a făcut o aroganţă de asta, era in Babylon, şi... s-a cam dus pe pulă şi turnul ăla...

Însă de departe, cea mai deranjantă treabă e cea cu salutul. Am zis şi pe facebook, şi mi-au sărit toţi bulbazarii filozofi în cap că di ce m-am întors de la credinţă. Aşa că mă simt dator să lămuresc chestia asta, ca să am linişte şi să nu vă mai aud cum vă scremeţi, de parcă, vai-doamne, s-a băşit mireasa cu stropi şi s-a uns puţin pe voal. Toţi cheagii putreziţi, pe care-i numiţi vecini, o s-o ardă snob, zicând la "bună-ziua" un "adevărat a înviat" din colţu' gurii, scremut şi în sictir. Marş. La câcat. Răspunde-mi aşa cum te salut, dacă nu vrei să dai dovadă de imbecilitate supremă. Adică io nu-ţi împărtăşesc credinţa, de ce m-aş supune ei? Iar răspunsul, invariabil, acelaşi: "păi respectă-mi credinţa". Să moară mă-ta? Da' tu de ce nu mi-o respecţi pe-a mea?
Dar ca să ne înţelegem, odata pentru totdeauna, religia, credinţa şi spiritualitatea îs trei chestii complet distincte. Io po' să fiu foarte bine credincios, fără să fiu religios. Credinţa n-are legătura cu religia. Religia e supunerea oarbă în nişte idealuri impuse de alţii, cam ca patriotismul. Apoi nu cred io c-un creştin dogmatic e mai spiritual ca un shintoist sau budhist, sau chiar mai spiritual decât mine. Io pot să fiu foarte bine şi fachir, şi să îmi canalizez energia ca să nu mă înţepe şi să fac bubuţă pe talpă când păşesc pe oasele măcinate ale mă-tii. Şi asta mă face spiritual, până în cea mai digerată enzimă din intestinu' gros.

Totuşi un singur lucru vreau să fac foarte clar. Din partea mea, nu aveţi decât să vă rugaţi la orice zei, zmei, dumnezei, atâta vreme cât nu îmi îndesaţi mie asta pe gât într-un mod complet inutil, bravând ca mari teologi la coada vacii. Că din toţi ăştia mari credincioşi care sunteţi, 95% n-aţi citit biblia, habar n-aveţi să vă spălaţi la cur şi vă curg bale după orice pizdă cu pizda uşor la vedere din staţia de-autobuz. Aşa că nu-mi daţi voi mie lecţii de moralitate religioasă, când sunteţi pe fundul mocirlei, sugând căcat din pula preafericitului teoctist.