Care-i faza cu mâncatu'?

Îmi explică cineva? Că nu înțeleg. Nu mă refer aici la faptul că am metabolismul futut și mănânc ciorba, struguri, cereale, o cutie de pate și o franzelă dimineața la 3 in timp ce scriu asta. Nici la faptul că viața mea nu a fost niciodată guvernată de un orar fix al meselor, precum și al porțiilor. Pentru că eu am avut părinți care au avut grijă să mănânc, nu imbecili care să mă amenințe spunând: "uite porția ta, fiule, doar asta primești până diseară, așa că mănâncă tot!". Pula, nu.

La mine în casă s-a cumpărat mereu mâncare la refuz, și toată lumea a mâncat ce a vrut, când a vrut și cât a vrut. Nu cu futincurisme de astea pseudo-occidentale de cină în familie și pasează-mi ketchup-ul, că parcă nu alunecă bine creveții ăștia trași prin unt de pui de panda. Sanchi.
Coae, suntem români, ce să ne căcăm pe noi? Mâncăm ca zidarii, unde și ce apucăm, pe masă, pe ziar, pe jos, în picioare, pe jumate încălzit sau cum morții mă-sii o fi. Mâncăm de poftă, că de foame suntem rupți.

Și aici vroiam să ajung, că noi o ținem simplu când e vorba de mâncare. Nu ne-am rupt niciodată în figuri, am mâncat să nu murim și aia a fost. Dar de la o vreme am văzut și pe la noi o tendință de căcat luată de la alții. Anume aia cu orele de servire a mesei la restaurante a la carte. Pentru giboni, a la carte e atunci când te duci și comanzi ce vrei din meniu, nu mănânci fix ce ți se dă, ca toată lumea, meniul zilei sau pula mea.

Am văzut că e mișto acuma să nu îți mai dea nimic de mic dejun până pe la 11, 11 jumate. Că după aia e brunch și lunch.

Băi, deci eu n-am ințeles niciodată tâmpenia asta luată de la americani. Nu servim toast după 11. Nu servim ciorbă la oră de mic dejun. Păi du-te-n morții mă-tii, care e problema ta dacă eu vreau să mănânc ochiuri cu șuncă la 4 jumate? Le ai în meniu, fă-mi. Că nu-i mare schemă. Parcă restaurantul funcționa pe baza satisfacerii nevoilor clientului, care implicit plătește pentru ce comandă.

Și ce dacă-i 1 fără 20? Dă-mi o ceafă cu murături și-o bere brună. Lasă-mă cu prostiile astea! Îți plătesc în plus, adu-mi o ceafă! Cum adică nu poți? Poate aia la Mec să-mi facă 4 burgeri la 4 fără un sfert dimineața, copt de spart, beat și tras, la drive-in(în condițiile în care eu n-am permis, darmite mașină), și nu poți să speli tu o tigaie în care să-mi arzi o ceafă până n-o mai disting de restul tigăii? Bun, nu se poate? Ok. Fă-mi două ochiuri cu șuncă. Care pula mea e problema ta?

Dar nu. Încet-încet, curentul ăsta prinde și la noi. Iar asta cred că se întâmplă de când bucătăria nu mai e satisfacerea unei nevoi fizice, simple și de bază. Mâncatul. Ci de când bucătăria la noi e deranjată de faptul că cineva a făcut risipă de șofran sau de praf de aur pe o nugatină.

M-a scandalizat video-ul ăsta, și faptul că ăștia pe la noi încep să facă la fel. Cum pula mea să nu le spargi geamul cu un levier?

Am mâncat bine. Mai fumez o țigară și mă culc.