Două-trei vorbe despre 50 Shades of Grey

Nu-mi vine să cred că scriu despre asta. E sub mine cu mult să aduc măcar în discuţie aşa ceva, dar nu mai pot. E ca o răbufnire pe care feed-ul meu de facebook nu o poate exprima. Noroc că am degete şi creier, iar asta îmi permite să fiu un ticălos în ochii multora.

Nu, nu s-a schimbat nimic. Nu citesc literatură. Mi se pare aberant şi inutil să citeşti o poveste foarte foarte foarte lungă. Dacă vrei să citeşti, fă-o. E benefic pentru creier, se încreţeşte şi îţi dezvolta imaginaţia. Dar citeşte chestii care să te ajute practic, la ceva. Învaţă să dai singur un var pe un perete nenorocit, în loc să plăteşti o avere unui beţiv de zugrav care oricum o să îşi bată joc de materiale. Învaţă să îţi aranjezi zambilele frumos în cameră, dacă crezi în feng shui, horoscop, Dumnezeu şi alte veselii.
În esenţă, citeşte orice te învaţă ceva folositor. Nu ştiu, orice îţi care în mână. "Cum să faci biceps şi antebraţ când mulgi capre", "Ghid de masturbare cronică", "Enciclopedia completă a înjurăturilor româneşti". Citeşte-mă pe mine. Orice. Citeşte orice, dar NU CITI 50 de umbre de Gri.

Nici eu n-am citit asemenea tâmpenie. Şi de ce aş face-o, când ştiu deja tot ce am nevoie din sutele de re-re-re-re-postări ale câtorva trailere ce mă poluează vizual, zilnic, peste tot pe net? Tocmai de aia ştiu şi pot să spun cu mâna pe inimă că e un căcat cu moţ, ambalat frumos.
Nu e literatură, decât de mâna a doua, scrisă de o grasă complexată. Ăia care fac benzi desenate râd de ea, de le sar toate balamalele. Pentru că asta merită o grasă care scrie poveşti de dragoste cu subînţeles.

Pe scurt, 50 Shades of Grey e o poveste obscur de simplă. Domnul Christian Grey e un Făt-Frumos modern, multi-triliardar, şef de mare corporaţie unde nimeni nu ştie ce se întamplă de fapt, dar merge şi e foarte mişto. Asta îl face pe domnul Gri foarte misterios. Bine... poate pentru puţici de liceu care se umectează când văd un tip cu maşină străină. Şi grase. Ca şi grasa care a scris porcăria asta. Bun. Să nu deviem.
La domnul Gri, merge o duduie oarecare, o ziaristă nasoală şi nefutută, care nu are habar de nimic cu privire la muncă, succes şi viaţă în general. Un fel de ţărancă de pe la noi. Şi cum se duce ea acolo, se întâlneşte cu Gri, Gri care, fiind multi-triliardar, are o aroganţă tipică omului cu bani. Asta, foarte fascinată de el, îl aseamănă cu o ceapă. Ceapa are straturi, iar Gri ar fi undeva la mijlocul cepei, de unde şi titlul cu umbre. Pe parcurs, metaforic, Gri devine tot mai întunecat. Iar asta se întâmplă, evident, din cauza unei femei proaste.

De aia n-au bărbaţii lucruri frumoase în viaţă. Că există proaste ca tipa aia. Proaste care nu văd potenţialul unui bărbat şi ce poate acesta deveni, ci vor să îl schimbe. Paradoxal, Gri are orice îşi poate dori aia, până şi aliura misterioasă, şi ea tot vrea să ştie ce mai e de capul lui. În esenţă, tipul e un futălău de zile mari. De ce n-ar fi? Dan Bilzerian e exemplul perfect care arată cum banii te pot face un extraordinar, dintr-un oarecare. Pe lângă faptul că fute de dărâmă, e şi un pic sado-maso. Mare schemă. Peste 60% din femei au fantezii cu dominare şi bondage înainte de futut. Iar aia, o neşcolită, neieşită în lume, când aude ce face ăsta, îi care în braţe cum cad babele iarna pe gheaţă.

Aia e tot. Asta e povestea din marele roman şi viitor film. O beşină cu nişte actori rigizi care au mai multe grimase constipaţi, decât în scenele BDSM în film. E semi-porno. Adică scuza perfectă pentru puştoaicele visătoare să îşi facă în cap un standard nefiresc şi ireal cu privire la futut.
Pentru că Georgel din capătu' străzii nu dă limbi, şi uneori îi pute gura. Aşa ajung puţicile astea mici, scorpii corporatiste, sugătoare de bani. Ştiu, credeţi-mă când spun că ştiu sigur că orgasmul ei e direct proporţional cu grosimea portofelului tău.

Filmul, precum şi cărţile, nu prezintă o intrigă, un eveniment, o întâmplare cu încercări care trebuiesc depăşite, ieşirea dintr-o stare de criză sau depăşirea condiţiei iniţiale a unui personal, prin imbunătăţirea sinelui. Nu. Prezintă o proastă care se îndrăgosteşte de un arogant obsedat de control care fute peste mediocru. Atât. Nu-ţi trebuie o săptămână liberă ca să citeşti toată cartea şi să înţelegi toate astea. E destul să foloseşti un pic creierul, şi realizezi că asta reiese. Am văzut două trailere şi e mai mult decât un spoiler. Filmul e aşa de plicticos, încât afli tot din trailer. N-are rost să mai dai 21 de lei la cinema în primăvara lui 2015.

Şi de ce nu s-ar îndrăgosti? Domnul Gri e tânăr, bogat, se spală foarte mult, miroase frumos, are maşini tari şi îl prinde foarte bine culoarea gri, pe care o îmbracă excesiv. Ce te aşteptai? Să se îndrăgosteasca aia la un interviu cu un gras pitic bătrân care nu vorbeşte foarte clar şi are ceva dosare pe la poliţie? Serios? Asta credeai? Că Domnul Gri e Irinel Columbeanu? Nu drăguţă...
Proastele sunt uimite de masculi alpha. Asta e lege. Trag la ei ca muştele la miere. O şi bate? Mai bun. Nu-i schimbă mediul de acasă, unde tac-su o altoia frecvent, rupt de beat.

Pentru că asta vor femeile. Rectific. Pentru că asta cred femeile că vor. Un bad-ass misterios, pe care să-l glorifice ca pe un trofeu. "Încă un tip pe care l-am descusut, şi-l manevrez cum vreau eu. Cine pula mea mai e şi Christian Grey? Cu pizda asta l-am făcut pe fraier! Acum îl pot eticheta şi trec la următorul."
Asta faceţi, dragele mele purtătoare de vagin. Etichetaţi bărbaţii după standarde ireale şi aveţi aşteptări absurde de la nişte oameni care vor, în esenţă, un singur lucru. Să aibă cu cine se înţelege.


Regret amarnic că o să-mi pun prostimea în cap, şi n-o să mai am acces la pizduţe de liceu, dar asta e.
Nu citi 50 Shades of Grey. E un căcat.