Ce am pățit io de Moș Nicolae

Aseară era liniște în cameră. Cu sunetul pe la 10% mă jucam DotA 2 și înjuram de toți morții. M-am liniștit după ce am câștigat și am savurat o țigară, rezemându-mă relaxat de spătarul scaunului de la birou. După trosnetul ultimelor lemne din sobă și ticăitul ceasului de perete, mi-am dat seama că e liniște. Prea liniște. Suspect. Până să mă schimb în ceva tricou de somn, au auzit așa, în treacăt, niște horcăieli din hol. Vedeți voi, din holul casei mele, cea mai apropiată cameră e a mea. Am ridicat dintr-o sprânceană pasiv, și-am zis că sforăie Bobița.
Bobița e un câine infernal de mic și alb, care s-a aciuat pe la mine acu' vreo nouă ani. E așa de albă, că în zăpadă se văd trei buline, nasul și ochii. Dar, în ciuda dimensiunii copleșitoare de PET cu picioare, sforăie ca un miner după o zi de exploatare. Ca un cosaș bețiv după 7 brazde bune. Uneori Bobița intra incognito în camera mea și adormea sub pat, de unde scotea niște grohăieli cumplite. De asta încă mă tem eu, la 25 de ani, de întuneric și Bau-Bau, că m-a traumatizat un câine de dimensiunea unei ghete.

Convins că mintea îmi joacă feste și că bestia albă din hol horcăie ca un fumător înrăit, mi-am zis că e mai mult decât ok să continui să nu fac nimic până mă ia somnul în spatele tastaturii. Așa că m-am uitat la niște aberații pe interneți, am mai râs în sinea mea de câte o idioată pe facebook și am încercat, în esență, să mă deconectez de la grohăielile cu care eram obișnuit.
Desigur, cu adevărat intrigat am devenit atunci când am început să aud si trosnituri venind din hol. Bobița nu roade pantofi, cel mult îi mai plimbă dintr-o parte în alta. Argumentul ăsta logic mi-a dat pace o vreme. Dar după aia am auzit și voci. Zic, mă, pizda mă-sii, o ceartă taica-miu, poate crede că dorm și e idioată că face gălăgie. Dar de când vorbește taică-miu în șoaptă? Nu, nu e bine, îmi zic. Mă ridic de la birou, respir adânc, și ies afară, luându-mi inima-n dinți, cu tot cu artere. În hol, un tip ciudat și prea bărbos pentru decembrie îmi examina adidașii. M-am blocat pe pragul ușii, de parcă dentistul ratase vena și-mi injectase anestezic direct în cortex.

Omul bărbos a continuat să-mi miroase teneșii vechi, o pereche de șlapi și niște pantofi prăfuiți, cu mare interes, apoi a chemat niște pitici, pocitănii mici cu căciuli, deosebit de urâți și grași. Ca Oana Roman când era fetus în pântecele mă-sii.
După sosirea lor, bărbosul scoate un PDA din barba lungă și începe să verifice chestii pe el. Paralizat încă de surprindere, observ o suedeză în curu' gol, rezemată de ușa mea de la intrare. Bărbosul face un semn și suedeza își unduiește ușor coapsele prin hol, până la teneșii mei puturoși.

- Aici? întrebă ea cu o mirare absolută.
- Mda-da, mormăi scurt bărbosul. Te găsește el dimineață.
Dintr-o mișcare, suedeza sări în teneșii mei si aștepta zâmbitoare. Nici în prezența unei femei decente n-am putut să mișc, ba chiar simțeam cu îmi curge o bală din colțul gurii. Mă gândeam că-s tare fraier c-am ieșit, nu numai că mi-am stricat surpriza pentru dimineață, dar paralizat fiind nu pot trage ușa de la cameră, o să se răcească, și-am făcut foc degeaba. Cenușa mă-sii de bărbos cu piticii lui grași cu tot! Măcar aveam suedeza.
Bărbosul făcu un gest din scurt din umăr, cam cum fac eu când chem non-verbal panaramele la pulă, și toți piticii s-au adunat în jurul lui într-o clipită. Într-o mișcare scurtă, piticii și bărbosul au sărit în limuzina pe pernă de aer, așezată convenabil în curtea mea. Și au plecat, cu un sunet care m-a scos din minți, un piu-piu piu-piu ascuțit, care mă zgâria pe creier. Paralizat fiind, nici nu puteam sa îmi astup urechile, să nu mă mai distrugă sunetul infernal al limuzinei bărbosului.

O ceață neagră părea să pună stăpânire pe mine, și-am căzut parcă într-un somn profund. Piuitul demonic încă îmi răsuna în cap. Cu ultimele puteri deschid ochii și văd blestematul ăsta de telefon care se străduia din răsputeri să mă trezească, cu alarma programată la 10 ale dimineții. Trebuia să mă duc la servici. Fug în hol, caut suedeza cu țâțele ca două mere turcești, coapte de soarele Anakarei. Nicăieri. În adidași n-am găsit nici ciocolată. De fapt, singurul lucru pe care l-am găsit era mirosul de picioare. La dracu...

Nu mai bag niciodată așa mult LSD.