Mihai Petre (nu) ne învață despre talent

Românii au talent. Mihai Petre nu are. Îmi pare rău. Zicea gagică-mea că îi admiră spiritul critic şi trebuie şi unul mai caustic într-un juriu, ca să nu treacă toată pleaba ofilită mai departe, cu un pas mai aproape de 120.000 de euro. Da, de acord. Dar nu Mihai Petre.

Și l-am urât pe Mihai Petre de la început. Nu sunt singurul. Dar la cum îl urăsc de vreo două săptămâni încoace, nu îl urăște nimeni. De când creierul lui beșit, pieptănat pe mijloc, a spus cea mai mare idioțenie din seria idioțeniilor idioate; a complimentat niște din ăia de dansau. Asta ar fi fost ok. Chiar n-am nimic cu ăia. Dar să ajungi tu, Mihai Petre, să ridici dansul la rang de mare artă și să îl idolatrizezi, e un pic cam mult. Am mai zis. Singura chestie care ar fi diferita pe lumea asta, dacă nu exista dansul, e că Mihai Petre n-ar mai fi lucrat la PROTV, și ar fi lustruit pantofi sau ar fi pieptănat babe cu cărare pe mijloc. În cel mai bun caz. Asta dacă nu ambala banane la Carrefour. Marș mă cu "pasiunea ta" care n-a produs nimic constructiv. Niciodată.

Pe lângă asta, Mihai Petre e sadic. Nu așa sadic ca mine. Poate mai sadic. Nu știu. Dar cu siguranță, e sadic în alt spectru. Eu, spre exemplu, aș putea să mă cac în pizda unei femei. Asta e una. Da' Mihai Petre e sadic în forma de victimă. Adică el s-a înscris acolo, fix ca să își ia puli în cur. Îi place. Mie îmi place tiramisu. Și brânzoaicele. Lui îi place să aibă curu' pâlnie pentru puli.
Nu e vina nimănui că la show-ul ăsta merg toți tâmpiții, cu mecle de diarie cu porumb, dar nici să trebuiască să îl înduri pe Petrică cu toanele lui de mare artist nu mi se pare corect.

Să ne gândim la dans. E o porcărie. Susțin constant ideea că dacă nu e doar o manifestare directă a ceea ce simți pe moment, și nu o regie care devine reflex pavlovian, meriți să fii castrat chimic, ridicându-l la rang de artă. Nu mă refer la atunci când, ca mine, am bagăt o palmă de ciuperci, două liniuțe și un cui gros în club, iar în momentul în care iese Morgan Freeman din perete și spune că e Dumnezeu, încep să dau din toate încheieturile, ca un Pinocchio pe sfori, scăpat pe scări. Nu. Că atunci ce știu eu, numai eu știu.
Mă refer totuși la dans de ala de pseudo-intelectuali, în care dansatoarea parca e ieșită din morgă și se lasă cu greu violată, cu ultima strofocare de energie, de un ciudat cu frac și ulei în păr.

Nu văd un talent în asta. Ca la MasterChef, când proasta aia a fiert niște paste cu legume. Ce a gătit ea? La fel și cu dansatul. Înveți niște pași, îi repeți ca o dronă. Un fel de religie. Înveți rugăciuni, e mișto la început, te simți spiritual, înălțat, miluit, degajat. P'aia e doar o poezie repetitivă care nu mai înseamnă nimic. La laba zilnică. Sau nu. Am un exemplu mai bun: are la fel de mult sens ca Mihai Petre: NU ÎNSEAMNĂ NIMIC!
Plus, e vorba de dans. Cui pula mea îi pasă de dans? La fluturi sau păuni e o chestie, că se unduiesc ăia la femele, și și-o ard la întuneric.

Suntem așa de fals evoluați încât să vedem în dans mai mult decât un mod prin care femeile arată că vor pulă și dârlăii că sunt mai mult decât disponibili să le-o dea?
Pardon. Sunteți.