Zilele trecute am făcut un sfert de secol. Vârstă rotundă, onorabilă și demnă de Majestatea Sa, Alki.
N-am prieteni mulți, pentru că majoritatea sunteți retardați cu spume, dar cu ăia cu care am cum schimba două vorbe, am băut o vodkă și-am băgat în noi tort. Desigur, am primit chestii gratis.
Sincere mulțumiri pentru cei ce s-au deranjat să îmi pregătească ceva, pentru umblătura lor și pentru cheltuiala făcută. Mai ales că sunt așa de greu de mulțumit.
Trecând peste preludiu, am să mă laud. Normal. De asta scriu aici, ca să mă laud, că viața mea e mai mișto ca a voastră, e mai incitantă și picantă, spre deosebire de ale voastre, ciobani siniștri, nehazlii și plictisitori. Am primit cel mai tare cadou ever. O chestie pe care mi-o doream de mult, care nu mi-am permis-o, și care a venit ca o bombă pe neașteptate. Fără alte introduceri, a venit fără ambalaj, când eram la serviciu, așa cum îl vedeți, fără scofeturi și alte porcării. Doar o cutie simplă, impunătoare care spune tot.
Frumos, nu? Mulți și-ar dori, io am. Na. Sâc! Desigur, cea mai mare curiozitate a fost legată de culoare. E roșu, bleu sau alb? Că deh, calicu-i gingaș, și tre' să fută meciu.
Și pentru că mereu nemulțumitului i se ia darul... Ei bine, al meu nici n-a mai venit. E ca la World of WarCraft. Mergi la un vendor, și faci transmogrificare. Adică, ca să înțeleagă toți cârnații limbiști, te duci la ăla, îi dai un item și îl rogi să ți-l modifice ca aspect, nu ca atribute. Și fraierii de la Alianță o să creadă că tu n-ai ultima sabie, cea mai ciumeagă din lume, ci pârlita aia care pică la level 60 de la un mob gras cu 3000 viață. Stați. Deviez.
Cum ziceam, S3-ul meu e S3 transmogrificat. În asta.
Și e ciumeg. Am bluetooth, WhatsApp, facebook mobil și n-am nici un buton la el. Totul e direct pe sticlă. Cât de tare e asta? Arată aproape ca un S3. Aș fi vrut pe albastru, dar e bun și așa.
Mă întorc la Death Knight-ul meu; am de făcut arene, că n-am gear și voi sunteți libidinoși.
La mulți ani, Alki!
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
La multi ani, bă!
ReplyDeletemizerie
ReplyDelete