E greu să fii zeu

E greu să fii zeu în orice religie sau mitologie. Lumea crede că e mişto să fii atotputernic, să creezi chestii, să dai legi infailibile, să trimiţi cataclisme, să abuzezi de oameni şi să îi judeci după, în latitudinea bunului plac. Nu e tocmai aşa... De fapt, meseria divină e chiar nasoală. Vă spun asta din proprie experienţă.

În primul rând e chestia cu mesia. Mesia e fiu de zeu, şi-l pun să facă munca mea, non sci-fi, din două motive. Unu, pentru că dacă ar băşi curcubee, l-aţi ucide ca Gheorghe pe Balaur, deci trebuie să fie un oarecare, şi doi, pentru că dacă aş vorbi eu direct, aţi pocni la simpla mea voce. Am distrus şase Adami până m-am prins.

Iar voi, în semn de recunoştinţă, ce faceţi? Îl crucificaţi de obicei. Bravo. Proşti v-am mai făcut...

În al doilea rând e chestia cu mila. Eu sunt milos până în măduva etităţii mele, şi iert pe cei ce să căiesc, zeu fiind, dar trebuie să ţin cont şi de justiţie. Nu uităm de justiţie. Nu trebuie să fiu răzbunător, ci drept, just. Altfel, dacă aş fi doar milos şi aş încerca să judec lumea aşa, ar fi ca şi cum aş încerca să joc tenis c-o sacoşă sau, mai bine, să satisfac cu pula bleagă o curvă de pe centură. Iar justiţia mea trebuie să fie ca un bisturiu, pentru că de-aia am creat Iadul şi-alte chestii. Astfel, prin justiţie, oamenii se poate să se frigă, să se ardă, sau să îi bulească Hitler la cur în Purgatoriu. Iar justiţia şi mila merg mână-n mână cu salvarea supremă şi învierea morţilor. Iar pentru asta, lumea se închină la altarul de tortură şi sacrifiu şi asteaptă ca eu să rezolv problemele dintre ei.

Astfel, dăm în chestia cu strigatul. Toţi strigă la mine şi mai bine de jumătate strigă la mine şi-mi distrag atenţia de la chestii zeieşti în timp se ce fut. Mă supără când cineva mă strigă fără scop, şi când mă uit văd cururi. Sau mai sunt sinucigaşii, ateii sau blasfemiatorii care vor un semn, şi zbiară cât îi ţine glanda. La fel ca şi cu rugăciunile. Toată lumea cere ceva: "Vai atotputernicule, vreau bani", "vreau maşină" sau "vreau să-i trag o clanţă lu' roşcata aia din colţ cu un ochi şui, care vinde ziare." Şi nu-i destul de ofticant că toate astea se întâplă duminica? Ştiţi, duminica e ziua mea liberă...

Apoi, voi aţi uitat că după ce am creat lumea, am făcut un plan bun după care să funcţioneze potlogăria asta. M-am uitat la el şi am spus "asta e un plan bun" şi l-am numit Plan Divin. Rugăciunile nu sunt cam arogante? Nu mă refer la alea în care cereţi sănătate, putere de muncă, sau să dea vaca mai mult lapte. Dar dacă te rogi pentru ceva ce contravine planului? Ce te aştepţi să fac, să-mi schimb planul? Aşa că la rugăciuni, e ca la paruri sportive: da, nu sau parţial.

Ironic cum vreţi să fiţi salvaţi de la damnare eternă, crezând că o femeie a stricat Planul mâncând un măr. Ironic cum Paradisul e ticsit de atei, evoluţionişti şi oameni întradevăr deştepţi. Ironic cum credeţi că, mergând în jurul unei biserici, în genunchi, cumpărând lumânări şi bătându-vă cu ţiganii pe caserole, o să ajungeţi în Paradis. Ironic. Zeii sunt ironici.

Băgaţi la cap şi nu vă mai rugaţi pentru tâmpenii, că sincer n-am timp. Am o apocalipsă de pregătit şi trebuie să vă rad pe vreo trei sferturi. N-aveţi cum să înţelegeţi.

E greu să fii zeu...

Ghid: Cum să enervezi un DJ în 60 de paşi simpli

Sunt de acord că, la urma urmei, DJ-ul e tot un fel de lăutar la care i se lipeste bancnota de frunte, că prestează un serviciu muzical contra cost, ca să danseze pleaba. Dar şi DJ-ul e om, are nevoi, se pişă, şi cutia care o are lângă pupitru, pe care scrie "bacşişul e ca sexul, niciodată destul" e mereu goală, deşi are şi LED unde să bagi bănuţu'. Şi pe lângă faptul că omul prestează un serviciu, mai are şi extrema povară de a se certa cu toţi cretinii şi idioţii care au nişte pretenţii imbecile, crezând că locaţia stă în berea lor.

De asemenea, este o uriaşă misconcepţie când e vorba de job-ul ăsta. Cumva, lumea crede că DJ-ul e un tip cel puţin excentric, care întârzie academic, nu prea vorbeşte cu lumea, deşi toţi îl cunosc, îşi ia poziţia de arogant şi apasă pe butoane cu luminiţă. Cârdul dansează, bea, si apoi, ca printr-o beţie cronică, totul se face negru, şi DJ-ul pleacă cu cel puţin două pizde drogate pentru o dublă muie dârză în super-apartamentul lui de bulac. Nimic mai fals.
De fapt, mi-ar lua mai mult de un articol de blog să vă fac să înţelegeţi ce implică meseria asta, pe de-a întregul. Pe scurt, munca DJ-ului nu începe în club dar se termină acolo. În primul rând, are responsabilitatea muzicii, per total. Trebuie să fie în temă cu tot ce se ascultă, dar şi conform cu profilul clublui. Nu poţi pune într-un club care ar arăta ca White Horse să zic, bubuială ca în Ibiza. Pe lângă asta, prelucrarea constantă a mapei şi a seturilor, mixarea în sine nu e o joacă, aşa cum credeţi voi, castraveţi cu bubă pe pulă. Implică cunoştinţe muzicale, de gamă, gen, ritm şi tehnice, de tempo, efecte şi groove şi nu numai. În mod normal, pe un extended de vreo 5-6 minute, DJ-ul are timp să-şi aprindă o tigară. O fumează fără mâini, pentru ca trebuie să iasa din prima piesă, să intre în cea actuală, şi să o pregătească pe următoarea. Bine... asta dacă DJ-ul se respectă şi ţine la imaginea lui. Dar, într-un club plin de drogaţi cu accent fals de Bucureşti, dacă ratezi vreo două bătăi, n-o să se prea simtă. Vorba aia, mulţi aud, puţini pricep, nimănui nu-i pasă.

Cam aşa funcţionează. O bătaie mare de cap, cu multe dureri în cur. La propriu.
Dar, ca să nu vă înjunghiaţi anal DJ-ul, iată ce trebuie să NU faceţi într-un club, ca să nu fiţi luaţi pe sus de bouncer şi să petreceţi afară:

1. Piesa pe care o ceri cântă acum.
2. Ceri o piesă pe care nu o să danseze nimeni.
3. Îi spui DJ-ului că e de câcat pentru că nu-ţi pune piesa.
4. Vrei toate cântecele de la acelaşi cântăreţ.
5. Te plângi că e naşpa cântecul, când ringul e plin şi toată lumea dansează.
6. Crezi că dacă rezervi o masă, DJ-ul devine casetofonul tău personal.
7. Ceri microfonul.
8. Ceri microfonul ca să cânţi în el, de parcă e seară de karaoke.
9. Vrei piesa ta următoarea pentru că urmează să pleci/ameninţi că pleci.
10. Nu cunoşti conceptul de a da bacşiş.
11. Mergi la pupitru, DJ-ul e singur, cu căştile pe cap şi tu îl întrebi dacă el e DJ-ul.
12. Întrebi DJ-ul dacă are muzică. Şi dacă are muzică bună, de ce nu pune? Şi dacă are muzică, câtă are? Hmm... vreo dooj de mii de melodii?
13. Ceri ceva ce n-are nici în clin nici în mânecă cu ce cântă.
14. Întrebi continuu ce cântec urmează.
15. Vrei să vezi ce muzică are DJ-ul şi să-şi răscolească tot setul pentru tine.
16. Ceri o piesă, n-o dansezi, dar continui să ceri piese.
17. Crezi că ringul de dans e cabină foto pentru tine şi gibonii tăi.
18. Furi mireasa şi ceri o populară.
19. Pui mâna pe scule.
20. Stai lângă DJ sperând s-agăţi, pizde prin... proxy.
21. Îi spui povestea vieţii tale, beat fiind, DJ-ului, în timp ce mixează.
22. Ai impresia că ştii tot ce vrea lumea să asculte.
23. Ceri un cântec care a mai fost, la 5 minute după ce a mai fost.
24. Ameninţi cu cineva din conducere dacă DJ-ul nu pune melodia ta.
25. Ceri exact acelaşi cântec de fiecare dată când mergi în locaţia aia.
26. Îi faci poze DJ-ului fără să îl anunţi că o să fie orb temporar de la blitz.
27. Verşi băutură pe pupitru.
28. Ceri să se dea muzica mai încet.
29. Încerci să îl faci pe DJ să te bage în seamă/să danseze/să îţi facă un semn cât de mic.
30. Îi spui DJ-ului să pună două piese care merg succesiv care nu merg succesiv.
31. Crezi că e culeanu să stai pe ring şi să butonezi telefonul.
32. Ai impresia că garderoba sau pupitrul sunt tot aia.
33. Promiţi că dai bacşis dacă ţi se pune o piesă, falit fiind.
34. Te-ai dat cu atata parfum/aftershave încât DJ-ul lăcrimează când stai la pupitru.
35. Îl pui pe DJ să downloadeze o piesă.
36. Îl pui pe DJ să asculte o piesă fără track ID de pe telefonul tău, să îşi dea seama cum se cheamă şi să o pună următoarea.
37. Îl pui pe DJ să asculte cum fredonezi o piesă care îţi place, e meseriaşă şi vrei să o pună.
38. Te comporţi de parcă DJ-ul e iubitul tău. Dar nu e.
39. Întrebi cum se cheamă fiecare piesă.
40. Îl pui pe DJ să-ţi facă poză.
41. Crezi că old-school e muzica de acum 5 ani.
42. Dacă nu e hip-hop, toate genurile-s house sau techno.
43. Ceri muzică după ce se închide clubul şi DJ-ul a oprit sculele.
44. Cunoşti DJ-ul şi îi dai mesaje să îl întrebi daca e deschis/dacă e event/dacă te poate băga în club pe moca.
45. Te beşeşti lângă pupitru.
46. Încerci să baţi pumnul sau cuba cu DJ-ul, te ignoră, dar insişti.
47. Spui că celalalt DJ îţi punea mereu cântecul tău, deşi tu eşti singurul rezident al localului.
48. Nu uiţi să precizezi că ai cheltuit enorm la bar şi meriţi orice cântec vrei.
49. Ceri o explicaţie complexă cu privire la funcţionalitatea sculelor.
50. Vomiţi lângă pupitru.
51. Cântecul tău a fost, dar îl mai ceri odată că erai afară/la baie/vorbeai la telefon.
52. Îi dai DJ-ului o listă de cântece pe care le vrei dar nu îi dai bacşis.
53. Pupi şi îmbrăţişezi DJ-ul dar pleci cu altul.
54. Crezi că daca DJ-ul pune un cântec pe care l-ai cerut, o să pună doar ce vrei tu.
55. Ceri un cântec, şi pleci când începe.
56. Îi spui DJ-ului că meseria lui e depăşită pentru că el n-a auzit de iPod-uri.
57. Crezi că o să ţi se pună cântecul doar pentru că îl mai cer doi oameni.
58. Îl întrebi pe DJ dacă pune preferenţial, dar nu ştii ce piesă vrei.
59. Crezi că dacă insişti, o să te lasă să dai un scratch.
60. Eşti mult prea beat.

Pe lângă toate astea, DJ-ul, cum spuneam, trebuie să se şi screamă să facă toţi dobitocii să înţeleagă că sunt în club, nu în aprozar, şi el nu e pus acolo să vândă praz, ci să facă ciurda să se bâţâie şi să zbiere. Ca DJ te simţi ca şi cum ai avea toată ziua un porumb în cur, şi îl scoţi odată pe oră, timp de 3-5 minute ca să te bucuri de ce relaxat te simţi. Şi dacă un tovarăş de breaslă se întâlneşte cu tine o să îţi citească grimasa de pe meclă fără să pună întrebări. Pentru că DJ-ii vorbesc para-psihic:

- Cum e?
- Mă rupe găozu'...
- De câte ori ai scos porumbu' în seara asta?
- Doar de două ori. Mi se înfundă colonu'.
- Norocosule! Eu nu l-am scos deloc aseară. Dacă aş fi poponar, ar crede partenerul că-mi fac clismă.
- Clismă cu căcat...

Nokia şi-au ratat spectrul de activitate

în dialog cu AlexR, concluzionând că Nokia ar trebui să se apuce de aero-spaţiale


Alki ∞ Bloo : apple fag
Alki ∞ Bloo : imi place ca instagram a reusit sa aduca tehnologia intr-un punct inutil
AlexR : o s-o iau ca pe un compliment
Alki ∞ Bloo : pentru ca acum
Alki ∞ Bloo : ai tehnica sf
Alki ∞ Bloo : si faci poze ca acum 60 de ani
Alki ∞ Bloo : so FU instagram
AlexR : da
AlexR : za irony
Alki ∞ Bloo : in loc
Alki ∞ Bloo : sa-mi fac o poza de la spate
Alki ∞ Bloo : cu tehnologia actuala
Alki ∞ Bloo : incat sa-mi poata diagnostica
Alki ∞ Bloo : un doctor
Alki ∞ Bloo : colonoscopia
Alki ∞ Bloo : io fac o poza
Alki ∞ Bloo : de la spate
Alki ∞ Bloo : cu instagram
Alki ∞ Bloo : si arat ca un hipster
AlexR : y u be hatin
Alki ∞ Bloo : i can haz nokia
Alki ∞ Bloo : can't beat that
Alki ∞ Bloo : literally
Alki ∞ Bloo : zici ca-s cutii negre ba
Alki ∞ Bloo : i-am futut una la al meu
Alki ∞ Bloo : de am crezut ca
Alki ∞ Bloo : la impact
Alki ∞ Bloo : e zob
Alki ∞ Bloo : o pula
Alki ∞ Bloo : am pizdit usa
Alki ∞ Bloo : ba!
AlexR : :))

Catalogul de la Ikea e de căcat

Am luat, ca orice burlac care se respectă, un catalog de la Ikea, sa-mi mobilez şura. Şi e mai mult decât evident că suedezii sug pula când e vorba de fotografii. Sunt tot felul de proaste care îmi bulesc imaginea şi nu pot să-mi dau cu părerea când e vorba de mobilă biodegradantă şi sloboz. Eu, care credeam că femeile nu pot strica chiar tot, na! Mi s-a demonstrat contrariul.
Pizdelor, voi cam futeţi meciu'...




Spor la labă!

Poze via arhiblog.

Povestea lui Harap-Alki - vol. 1

A fost odată, ca niciodată, că dacă... Oh, ce clişeu răsuflat. Nu. Începem altfel.
De mult, mult timp, domnea în vârf de munte, Regele Negru. Şi Regele Negru fusese, asemeni lui Prâslea, supus la provocări pe vremea când era încă prinţ, şi, pe rând, i se dădură la însurătoare fetele împăratului. Dar, ca în orice basm, fata cea mare şi cea mijlocie erau strâmbăciuni nasoale, plate şi complexate, care-şi urăsc sora mai mică pentru că e mignonă, are fund, ţâţe, e în centrul atenţiei. Aşa că, după ce Negru îşi terminase viaţa de haiduc, a luat-o de nevastă pe cea mai frumoasă dintre surori, şi-a făcut-o, în regatul lui, Regina Neagră.
Iar Regina Neagră i-a dăruit un fiu, asemeni Regelui, Negru şi întunecat, la sfârşit de primă-vară, astfel că şi pomii înfloriţi şopteau prin vânt numele "Alki". Şi aşa i-a rămas nume micului prinţ. Harap-Alki cel Negru. Zilele treceau, iar Harap-Alki creştea într-o zi, cât... cât alţi copii normali într-o zi, pentru că, deşi era prinţ, nu îl pompa tac-su cu steroizi, ca să fie Hulk Hogan în două săptămâni.

Când Harap-Alki se copsese la cap, Regele şi Regina îl trimise la Curtea Tehnologică a lui Ştefan, căci micul prinţ avea înclinaţii şi aspiraţii înalte. Însă blestemul Viscolului de peste mări şi ţări nu îi dădea pace nici zi, nici noapte, prinţului Negru. Deşi prinţul Negru, Harap-Alki, avea ajutoare de preţ de-a dreapta lui, pe Stăpânul Fumului, Lordul Foc şi Pleata Dorohoiană, nu putea birui blestemul Viscolului. Căci, la vremea aceea, Stăpânul Fumului era destul de imbecil de la vaporii scumpi ai plantaţiilor stropite cu acid, Lordul Foc avea pe nas ditamai pizda vrăjitoarei de semi-nevastă-sa şi nu mai putea vedea înainte. Vrăjit fiind de ea, îl trădează pe Harap-Alki, retrăgându-se în vizuina cea mai ascunsă. Pleata Dorohoiană, ca şi Stăpânul Fumului, era destul de ciudat. El, asemeni Samsonului biblic, îşi regăsea puterea in păr, turnând pe el niscaiva măţăraie de peşte, urât mirositoare. Aşa urât mirositoare, încât domniţele din regat fugeau de duhoarea lui. Nici asta nu era mare problemă, din moment ce Pleata Dorohoiană se futea în cur cu băieţi, complexat fiind de asta. Dar hei, nici Robin nu-i un aghiotant perfect şi-şi mai lua peste bot de la Batman.
Într-un târziu, blestemul Viscolului avea să îi consume pe toţi. Totuşi, deşi prinţul era însoţit in de aproape de slugile lui umile, nu era nici pe departe ca Făt-Frumos sau alţi putregai cărora nu le-a plăcut cartea, coate-goale, maţe-fripte, cioban, care freacă menta pe deal cu oile, frumuşel şi efeminat. Ba chiar era un mascul alfa aşa de coios, că băleau ţărăncile la simpla lui prezenţă, sperând ca el să-şi aleagă nevastă pe una din popor. Şi, chiar dacă era cu sânge albastru, prinţul se regăsea în cânt şi joc lângă poporul lui umil, ce îl iubea tot mai mult.
După ani de pribegie, Regina trimisese veste ca prinţul să se întoarcă acasă, că inima ei era frântă de dorul său. Însă şi prinţul avea inima pe din două, căci îi lipsea regatul Negru cu armăsarii de oţel, dar şi la Curtea Tehnogică îi era greu să renunţe. Vedeţi voi, acolo cunoscuse, pe timpul şederii, cea mai frumoasă dintre făpturi: Contesa Enigmelor.
Dar blestemul Viscolului se rupse şi prinţul Negru se întorsese pe meleagurile copilăriei. Aici prieten bun îi fu Blondul cel Aprig, asemeni prinţului, de viţă nobilă. O vizita pe Contesa Enigmelor când aceasta putea scăpa din gheara tatălui ei. Căci tatăl ei, Contele Furie, era un tiran ce o ţinea adesea înlănţuită în turn, fără 3G şi net. Şi tare se mai supăra mica Contesă, căci lacrimi îi curgeau şuvoi când prinţul ei era departe, şi izvor de ură se făcea unde cristalele din ochii ei loveau pământul.

Odată, când prinţul fuse la domniţa sa, avu în grijă un cristal al timpului, căci acest cristal oprea timpul pentru o clipită, şi, oricând îl priveai, vedeai acea clipă ca şi cum toate s-ar întâpla iarăşi, atunci. Dar prinţul fu nesăbuit şi scăpă cristalul, făcându-l fărâme. Tare a plâns Contesa la vederea acestuia. Aşa că Harap-Alki a luat pe umeri povara inlocuirii cristalului, căci nu era al Contesei, ci a Spânului Chel din vecini. Şi, ca în orice basm, Prinţul a mers frumuşel la casting: "ce trebuie să fac? să-l mătrăşesc pe spân, şă culeg salată cu curu', să dorm cu paraipanu' între suliţi?" Dar Contesa i-a spus lui Harap-Alki: "Oh, domnul meu! Dacă cutezi să-ndrepţi năpasta ce s-a abătut pe noi, să te duci slugoi, cu cele douăzeci de munci la Biciuitor, că-ţi va da, pe fiecare muncă măruntă câte un fir de aur verde. Şi cu el vom coase cristalul timpului, ca să împăcăm pe Spânul Chel şi să fugim în lume!"

VA URMA!

Chestiunea Cazinoului din Vatra Dornei

Am mai scris eu dornisme aici, şi mi s-a sărit puternic în cap, dar asta e o treabă foarte delicată. Şi sunt sumedenii de proşti care îşi dau cu părerea, hipsteri cu eşarfă care cred că e în puterea like-urilor de pe facebook sa se facă ceva în privinţa asta.
În primul rând, Casinoul este o construcţie veche, având aproape 150 de ani de când s-a pus prima cărămidă. Desigur, inaugurarea şi funcţionarea lui, la fel ca şi facilităţile multiple de care dispunea sau personalităţile vremii care i-au călcat pragul nu ne interesează în mod special. Pentru aia este wikipedia, marş acolo, căutaţi. E de menţionat doar că a fost şi este un simbol, de o natură unică prin arhitectura sa, regăsită de altfel în doar alte două clădiri vag similare.
Aşaaaa...
De ceva vreme, mai exact de înainte de Revoluţie, Casinoul se află în paragină, ba chiar în ruină. Nea Nicu autorizase o renovare puternică, şi se puseră la dispoziţie materiale de prima mână. Dar primarul de atunci a fost scos în şuturi, iar cine a prins, a furat. Căzi de cupru, marmura de Carrara, cristaluri, candelabre... toate au dispărut miraculos în 3 luni.
După Revoluţie, clădirea a trecut de la o societate comercială, în posesia Consiliului Local, fodurile alocate s-au cheltuit de aiurea şi s-a format ceva... fundaţie. Când şmecherii cheltuiesc de-a pula fondurile muncite greu de fraieri, aşa se întâmplă. Tot la idioţi apelăm ca să doneze. E frumos că încă funcţionează; îi face pe donatori să se simtă importanţi. Se pune un nume în ceva registru, eventual o poză cu respectivul pe un colţ de perete prost luminat, ca să vadă ăla ca e şi el cineva...

Însă, ţara asta funcţionează cu frică, pentru că, în mare parte, sunteţi puţin mai inteligenţi decât o sâncă, deci, uşor de controlat. Şi de ce ne temem noi cel mai tare? De Biserică. Că ea taie şi spânzură. Nu dumnezeu sau ceva. Nu. Biserica. Ei... s-au găsit nişte ninjalăi, ăsta... popi, care să revendice Casinoul şi încă câteva clădiri de importanţă apropiată pentru staţiune. Asta n-am să înţeleg io niciodată. Ce treabă au popii cu o sursă de venit destul de neortodoxă? Hai părinte, facem un barbut, o şeptică? Tragem şi-un vinuţ de împărtăşanie, că merge cu zarurile.
Iar dumnealor popii ameninţă cu procese statul, pentru că la un moment dat, au vrut să-l dărâme. Însă, în indolenţa lor, nici nu vor să lase pe cineva să preia conducerea lucrărilor de restaurare. Cum e, prea-sfinţitule Himen... ăsta... Pimen? Facem prăznicar din el, ce dracu? Că matale, şi acoliţii matale vă ţineţi bine de porcării de astea. Aur pe pereţi în biserici, Catedrala Mântuirii de 400 de milioane de Euro, evaziuni fiscale şi alte porcării. Dacă chiar există dumnezeu, voi nu zburaţi pe sub radar, şi are a vă izbi puternic de tot. Cum să cereţi voi retrocedarea pădurilor, sau să ameninţaţi cu demolarea unui monument din patrimoniul istoric? Şi la ce folos să se retrocedeze pădurea, bisericii? Nu voi sunteţi ăia care spuneţi că vi se dă de sus ce vi se cuvine? Cu mâna în traistă, nu sunteţi tare cinstiţi, mon şer...

Dar, dincolo de mizeria religioasă, o altă subspecie care e sub mine pe lanţul trofic, şi-a dat mega-aere şi şi-a făcut simţită prezenţa. Respectiv, activiştii de butonaş. Ştiţi voi, că aveţi pe wall postări de la ei. Nu condamn iniţiativa. Sincer. Chiar trebuie făcut ceva, că se surpă şi rămâne un maldăr de moloz în loc. Dar nu cu hipsteri beşinoşi care cred că soarele răsare din curu' lor. Eu privesc chestia asta cu mare dispreţ, pentru simplul fapt că sunt sătul de oameni care vorbesc frumos dar care nu fac nimic. Aşa că am o listă cu sugestii pentru dornenii prea importanţi şi prea preocupaţi de sine însuşi ca să şi ridice un deget:

1. Puneţi în pula mea mâna şi adunaţi-vă, mergeţi la primar şi peste tot şi faceţi scandal. Că pe facebook, o să rezolvaţi un căcat, cu grupuleţe, adunări şi gay-isme la care doar vorbiţi frumos între voi, ajungeţi la concluzia că sunteţi la fel de proşti ca înainte de întâlnire, dar mergeţi acasă satisfăcuţi de iluzia că aţi contribuit.

2. Înţelegeţi o dată pentru totdeauna: Casinoul nu este reconstruit prin numarul de like-uri de pe paginile voastre de fomisti, ca nu e direct proportional cu cate caramizi se pun pe el. E reconstruit prin munca si dedicare de oameni care chiar vor să facă ceva în privinţa asta. Şi oamenii care vor să facă ceva, nu stau la calculator, salvând clădirea on-line, în confortul scăunelului ergonomic şi-a berii puse la rece.

3. Nu sunteţi importanţi. Ca dacă eraţi, vă lua cineva serios în seama. Voi doar credeţi că sunteti importanţi, că va aprobaţi reciproc, in aceeaşi cireadă. La fel si cu Roşia Montana, că tare vă mai fute grija. Practic, nu faceţi nimic. Dar, fiindcă nu ştiţi să faceţi nimic, nu excelaţi în nici un domeniu, nu aveţi pricepere în nici un domeniu, normal, vă căutaţi treabă. Şi cea mai şmecheră treabă e datul cu părerea. Un fel de... şef de cur la moara de vânt.

Lasati prostiile, şi la muncă! La muncă bă! Că de aia merge ţara asta aşa, suntem cloaca Europei şi ne pleacă tinerii capabili afară. E plin aici de crăcănaţi care vorbesc frumos, dar nu stiu să faca nimic...

Omul Invizibil

Omul Invizibil e ciumete. El este invizibil şi asta îl face ciumete. El nu are nevoie de haine, pentru că este invizibil. Dacă ar avea haine, acestea l-ar face într-o oarecare măsură, vizibil. Desigur, capriciile vremii îi pot da de furcă, pentru că, dacă eşti in curu' gol la -25 de grade, nu mai eşti ciumete, oricât de invizibil ai fi.

Omul Invizibil e ciumete. El are pula invizibilă şi asta îl face ciumete. Când Omul Invizibil îşi fute femeia, e cel puţin ciudat, mai ales dacă Omul Invizibil are un geam mare, şi vecinii pot pândi. E şi mai ciudat dacă vecinii lui sunt foarte credincioşi, pentru că dacă o pândesc pe femei-sa goală călare pe Omul Invizibil, făcând meserie, o să creadă ori că levitează, ori că e posedată. Mai ales dacă şi geme sau ţipă, pentru că e foarte satisfăcută de pula invizibilă.

7 chestii la care nu e nevoie să faci poză şi să o sharezi pe FaceBook

Sunt câteva norme de bun simţ pe lumea asta, şi oriunde ai fi, ar trebui să fie urmate. Mâzga verzuie puroioasă, care formează mare parte din populaţia facebook-ului nu înţelege. Şi mai foloseşte şi Instagram. Mă dezgustă Instagram. E o insultă pentru tehnologie. Cum să fii mândru că tehnologia de vârf a ajuns să facă poze aşa de proaste ca acum 80 de ani, când fotografia era încă într-un cocon mic, şi pozele abia erau developate în 4 rânduri de soluţie? Totuşi, să nu bat câmpii prea mult. Următoarele chestii irită la fel de tare ca un flex pe coaie. Sunt kitch-oase, urâte, de prost gust. Vă rog eu, dacă citiţi treaba asta... NU LE MAI FACEŢI!

1. Mâncare
Toată lumea mănâncă. Şi? Toată lumea se cacă. Asta nu înseamnă că toţi trebuie să uploadăm şi poze cu veceul proaspăt decorat de cur. Mi se pare de cea mai joasă speţă să faci mâncare doar ca să vadă lumea că ai mâncare. E ca şi cum ăsta e cel mai mare ţel din viaţa ta. Să ai mâncare. Şi când îl atingi, te lauzi aşa tare, de parcă ai săpat Tunelul Mânecii. Fă poză la mâncare şi trimite-i poza cuiva cui îi pasă, cui îi place ce găteşti, în intimitatea relaţiei voastre inter-umane, de orice natură ar fi. Este cineva care chiar ţine cont de cum găteşti. Trimite-o la o revistă culinară, dacă eşti as în ce faci. Nu o pune pe facebook, unde o să se uite toţi broscoii şi o să zică "da coae, fain sandvich". E josnic, e hipsteresc şi inutil. Sper să pice Instagram şi să văd pe stradă hipsteri plângând la telefon "vai, e jos Instagram-ul; descrie-mi micul tău dejun!"

2. Icoane şi alte chestii cu dumnezeu
Nu că-s eu ateu sau satanist sau ce mai credeţi voi. Dar serios... icoane pe Facebook? Nu cred că e cel mai bun loc pentru venerare şi închinăciune. Că sunt oameni care postează puli. Şi nu dă bine să îţi apară pe Feed o postare cu puli lângă ceva religios. Nu că e indecent, da' sâcâie la ochi. Ca LaDy CaCa.

3. Manichiura sau cosmetice
N-am nimic cu femeile că se îngrijesc. Doar că nu mă interesează; mă doare-n cur. Din prisma mea, ar trebui să-mi pun şi eu poze când îmi tai unghia aia nasoală cu ciupercă care putrezeşte de la jumate de vreo doi ani, să borâţi pe capete. Asta vreţi, în pula mea?

4. Chestii cu mama, dragostea şi pisici
La fel ca şi chestiile cu dumnezeu. Bă, o iubeşti pe mă-ta... ia-i flori. Mi se rupe mie că sharezi o poză de pe o pagină manageriată de două proaste, Lavinia şi Andreea, care cred că mâţele fără păr sunt haioase. La fel, i se rupe şi lu' mă-ta. Mă-ta n-are facebook. Nici n-ar să aibă, şi nu o încălzeşte cu nimic ce căcat mănânci tu. Mă-ta doar îţi spală chiloţii şi îţi plăteşte factura la net, ca să ai tu de unde să te uiţi la pagini de proaste cu mâţe fără păr.
La fel, dacă o iubeşti, zi-i ei, pe wall la ea. Sau scoate-o la suc. Sau fute-o.
Şi pe 9gag am intrat toţi. Chiar nu-i nevoie să repostezi de acolo. Nu eşti cu nimic mai amuzant, ba chiar eşti ca Buzdugan, un nesărat fără umor.

5. Cazuri umanitare eşuate
Ştiu, vi se rupe inima de bieţii copilaşi cu sonde prin cap care respiră pe aparate. Ştiu, e tragic, şocant şi aiurea că sunt bătrâni muribunzi. Ştiu, e cumplit că lumea e rea şi crudă şi că Android e mai tare ca iOS.
Dar ştiţi ce ştiu eu şi nu ştiţi voi? Că nimeni, absolut nimeni, nu dă doi lei pe toate astea. La fel cum nimănui nu îi pasă că mor zilnic 3000 de copii în Africa de foame. Şi nimeni, absolut nimeni nu o să dea un cent pe like pe zi. Sunteţi nişte dobitoci care merită lobotomii cu şurubelniţa dacă credeţi altceva.

6. Cate beri poţi bea/puli poţi suge/copii poţi fute.
Simplu. N-am şase ani, nu depind de un radom-generator ca să îmi spună mie ce şi cât pot face. Puterea mea se măsoară în intelect. Dacă se măsura în pumni, jumate din voi eraţi particule.
Trecem mai departe...

7. Aqua Carpatica
Ăştia au o campanie foarte bine pusă la punct. Adică ăia de la Public Relations, Marketing şi Social Media îl sug de bani rău de tot pe prostu' de Valvis. Tu nu vezi bă, că apa nu se vinde pe facebook? Tre' să fii mare sugălău să nu înţelegi asta. Şmecherii ăia au venit la tine, te-au prostit tare de tot că facebook face toţi banii, aşa că tu ai investit ca un nesimţit în curu' lor de hipsteri obosiţi. E foarte simplu. Acelaşi rateu l-ai mai dat matale. Că altfel, aveam şi acuma LaDorna pe rafturi, lângă Parmalat şi Fulga. Dar tu eşti un străin şmecher şi noi românii suntem nişte proşti de pe care tragi tu ponoase. Na că acuma ţi-au tras-o ai noştri la gât, bătrâne lup!
Probabil Valvis n-o să priceapă niciodată că numărul lui de like-uri nu e proporţional cu numărul de jumătăţi de apă la supra-preţ vândute de pe rafturi. Că like ţi-aş da şi eu, da' tot Izvorul Alb am să beau.
Dar ce să-i mai faci... Chiforescu te-a muit deja, şi pace bună.

O olimpiadă apocaliptică

Aş vrea să văd mai mult devotament la Olimpiada de la Londra. Întradevăr, sunt mulţi sportivi şi atleţi de prima mână, dedicaţi şi muncitori, care sparg recorduri şi câştigă mult râvnitul aur olimpic. Şi noi avem vreo doi. De fapt... doar doi avem... De aia spun că mi-ar place o Olimpiadă apocaliptică. În viziunea mea, lumea se poate sfârşi în două feluri. Nu lumea, ci existenţa speciei umane. Şi anume, nu biblic, prin ceva cataclism ceresc cu foc, apă sau poc-poc divin, ci prin ceva mai palpabil. Ori fac băieţii ceva super-calculatoare care o să ne controleze şi o să sfârşim în stil Matrix-Terminator-Transformers, ori fute vre-un astronaut de pe Marte(c-am ajuns şi acolo mai nou), o maimuţă cu ciumă bubonică, dezvoltă un super-parazit streptococic, şi ne muşcăm între noi de grumaz până ne facem toţi zombalăi.

Acum să analizăm puţin. În ambele cazuri ne-am futut. Nu eu cu voi, că sunteţi urâte, ci noi, ca existenţă. Desigur, mi-ar place orice ar veni.
Să mergem în primă fază pe zombie. Zombie nu ştiu chestii multe, dar vor creier, vor să muşte şi probabil să fută. Dar asta mai puţin. Ideea e că aş avea o satisfaţie mare în cazul unei apocalipse de zombalăi, că vă mai împuşc pe vreo doi în muie. Prea-mi sunteţi antipatici, că v-aţi ţiganizat în ultimii ani, ca Făt-Frumos, în zece. Desigur, mi s-ar îndeplini şi visul de a vedea case salvate de plante uriaşe care scuipă mazăre sau pepeni, în timp ce floarea soarelui ar da din cap ca după o iarbă rea. Cine a jucat Plants versus Zombies ştie. Totuşi, să nu uităm de Olimpiadă. Cam cum ar vâsli canotorii urmăriţi de o gloată de descreieraţi care vor să le sugă cerebelul prin cur? Cam cum ar sări băieţii prăjina fără s-o atingă, când în urma lor, o ceată de sinistraţi ar cere creier? Iar cei din domenii mai violente ar fi exterminatorii perfecti. Câte capete de zombie ar putea smulge un aruncător de disc, dintr-o singură aruncare?

Însă, să nu uităm de apocalipsa maşinilor. Aici lucrurile ar fi cel puţin sinistre. Roboţi uriaşi cu tentacule bionice cu penis care vor să te violeze în cur. Şi abia aici vine cea mai puternică motivaţie. Olimpiada de futut în cur. B.U.G. Mafia avea dreptate. Pe zombie îi arzi, îi puşti, mă-sa-n cur... scapi de ei. Ce-i drept, ca de herpes, mai greu, dar scapi. Însă când vine Terminatorul după tine, şi vrea să te penetreze recto-anal, ca RoboCop cu sonda, direct la încrucişarea bucilor, nu e tare roz. De aia cred eu că Usain Bolt e un profet al apocalipsei maşinilor. Fuge ca din tun. Oricine ar ştii că urmează să primească o clismă cu de-a sila de la un monstru robot cu tentacule-bionice-penis, ar fuge de-ar sări pavelele în urma lui.
Iar Arnold era un muist tare greu de pus jos. Îţi trebuie un copil minune, pe principiul mesia, vehicule şi muniţii nelimitate şi cel mai important... lavă. Fără lavă nu îl dobori pe madărfacăr. Decât dacă eşti vre-un Neo şi poţi stopa gloanţele cu curu'. Dar sentinelele alea îs ciufute rău... Plus că ăia văd prin pereţi şi trag cu chestii pe care le vezi doar în hentaiurile japoneze, când monştri extratereştii cu tentacule-penis fut copii de 12 ani supra dezvoltaţi pentru vârsta lor, şi trag cu raze turbo-mega-laser din cur şi coaie când ejaculează cu ectoplasmă prin tentaculele-penis.

Pe de altă parte, poate Olimpiada e doar un try-out pentru posibili salvatori. Adică, fără să ne căcăm pe noi, acolo e elita lumii. Cei mai atleţi, fugăi, luptători, săritori, dănţăuşi, aruncători, puşcători... mă-sa mare. Şi-s mulţi, din multe părţi.
Revelaţie! Olimpiada e boot-camp pentru Apocalipsă! Vai să-mi dau un cap în pulă...

Tot ce nu ştii despe CFR

în dialog cu Tudor A. şi Ciprian Pardău

Există multe chestiuni legate de transportul în comun pe care multă lume le vede, dar le ignoră din o obişnuinţă nesimţită, tipic românească. Văd că în ultima vreme, lumea a ajuns la un punct unde e aşa pasivă, încât singura reacţie la orice e... meh... Vorbeam cu băieţii despre ce înseamnă să circuli cu trenurile în România.

Pe lângă un profund sentiment de dezgust, CFR-ul îmi provoacă şi curiozitatea în unele privinţe. În primul rând, trenurile sunt praf. Marea lor majoritate sunt luate de la francezi, de la fier vechi. Cand navetam la Suceava, erau şi nişte vagoane tare cufurite, de tip bou-vagon, cu scaune tapiţate cu vişiniu. Alea sunt nişte rebuturi nesimţite, pe care străinii le consideră gunoi, le-au scos din uz, şi pe care noi le luăm de bune. Nu c-ar fi problemă că mergi cu ele şi se pot dezmembra pe şine la peste 50 de kilometri pe oră. Că infrastructura e praf. Ţara asta nu poate face ceva ca lumea cap-coadă. Nu. Totul se cârpeşte şi se peticeşte. Până şi calea ferată e din bucăţi. Şi nu vreau s-aud pretextul ăla idiot "ăăă, ştii, şinele se dilată şi se contractă la temperatură", că risc să vandalizez o catedrală cu tot cu dascăl şi cor. Da, ştiu că se dilată. Curios e că la japonezi, monorail-ul e dintr-o bucată, şi nu se plânge nimeni că se crăcănează ăla şi zboară trenurile de-aiurea. Nu că ar avea cum, că-s pe câmp magnetic. Dar asta aici n-o să se întâmple prea curând.

La fel, importanţa personalului ceferist e cel puţin îndoielnică. Controlorii sunt nişte graşi cu impresii. Normal, singurul lucru pe care îl ai când nu ai nimic, sunt impresiile. Şi controlorii sunt un fel de grupa mare. Vin ei cu flegma-n buză, se uită la tine de parcă le-ai furat butelia şi... şiii... şiiiiiiii... Şi-ţi dau un căcat de gaură într-un cartonaş. Asta fac controlorii. Exact ce făceam noi la grădiniţă, cu un perforator si doua foi A4. Confetti.
Şi supracontrolul, ăla de stat, e mai penibil. Vine un cocoşel spinos, de la grupa pregătitoare. Că n-are perforator, are pix, şi pare mai oficial. Supra-controlul nu ştie să scrie, dar mâzgâleşte ceva ca să pară important. E fabulos de prost...
Femeia care da cu mopul în veceuri e mai importantă decât ăştia. Serios. Că nu poţi să te caci în tren, dacă tanti aia n-a aruncat măcar o căldare de apă în buda aia. Românii sunt idioţi. Se cacă în munca lor. Direct pe şine. Desigur, impiegaţii sunt nişte scârboşi cu rahat pe buza superioară, care pozează în zei, cu coaie foarte mari, când ridică paletuţa lor verziue sau dau din lanternă. Până şi nenea care bate cu ciocănelul în roţi e mai important decât controlorul. Dacă crapă dracului o roată, şi la ce infrastructură avem, nu e mare lucru, nu mai sună "pic" sună "poc". Moment în care el poate să ragă la toţi ţiganii borâţi cu găleţi să se dea dracului jos din tren, că s-a futat rotiţa şi facem buf. Şi ţiganii o să înjure de mamă şi chestii, că nu mai pot veni ei aici, la pământul oamenilor muncitori şi gospodari, să le calce padurea şi păşunile, si să fure abuziv toate afinele, ca după aia să mi le vândă tot mie, cu un preţ de mă ustură la pulă. Ne mai trebuie un Hitler, ce-i drept. Dar deviez. Ideea e că, oricine, absolut oricine din CFR, e mai important decât controlorul.

Altă dilemă, că tot eram la capitolul căcat. Unde se cacă mecanicul? Dar mai important... când se cacă mecanicul? Nu este budă în locomotivă, şi nu cred că scaunul lui are gaură. De altfel, nu cred că are vreodata replici de genul "trenu' ăsta poa' să se ducă unde vrea, că tăticu' tre' să facă căcuţ". Ăsta cred că e unul din cele mai mari mistere ale ceferiştilor...